„Îmi spun că arăt ca un pinguin”. Tânăra care suferă de o boală gravă, dar care spune că își iubește corpul. FOTO

femeie
Profimedia

Victoria Matosa, o tânără în vârstă de 26 de ani din Brazilia, suferă de o boală greu de tratat, care se manifestă mai ales la persoanele de sex feminin: lipedem.

Prin postările sale de pe rețelele sociale, tânăra speră să sensibilizeze oamenii cu privire la această boală incurabilă, care face ca depozite anormale de grăsime să se acumuleze în mod neuniform în organism, în special în zona coapselor și a gambelor.

Victoria spune că este foarte mulțumită de felul în care arată, deși, de-a lungul timpului s-a confruntat cu un val de comentarii negative, scrie The Mirror.

Ea a mai precizat că afecțiunea pe care o are nu poate fi tratată doar prin diete sau exerciții fizice, în cele mai multe cazuri fiind nevoie de o intervenție chirurgicală.

La început a fost afectată de negativitatea oamenilor din jur. Aceștia nu o ințeleg și râd de felul în care arată corpul ei, mulți neștiind că suferă de o boală destul de gravă.

Citește și
politie belgia
Două braţe şi două picioare, cel mai probabil ale unei femei, descoperite într-un frigider aruncat într-un canal din Belgia
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

La școală, Victoria a povestit că a fost hărțuită pentru felul în care arată corpul ei, având picioarele groase”, ceea ce i-a adus apelativul de „pinguin” din cauza felului în care mergea.

Aceste glume au făcut-o să se simtă rușinată. O lungă perioadă de timp a evitat să poarte pantaloni scurți, a încercat în mod constant diferite diete, dar nu a reușit să scape de surplusul de grăsime.

„A fost un amestec de sentimente. În trecut, obișnuiam să mă învinovățesc că nu reușesc să slăbesc la picioare, chiar dacă mă antrenam intens. Acum, merg la sală și am o dietă echilibrată, dar nu mă simt pregătită să mă operez, deoarece ar trebui să fac trei liposucții”, a declarat tânăra.

„Mă simt tristă și descurajată cu fiecare zi care trece, dar încerc să mă accept și să mă iubesc mai mult. Am suferit deja multă hărțuire în școală și în mediul online. Oamenii nu mă plăceau din cauza greutății și a corpului meu”, a adăugat ea.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Cum arată modelul care și-a pierdut ambele picioare din cauza unui tampon. „Picioarele mele erau în flăcări” | GALERIE FOTO
Cum arată modelul care și-a pierdut ambele picioare din cauza unui tampon. „Picioarele mele erau în flăcări” | GALERIE FOTO

Un fotomodel californian a povestit cum a fost cât pe ce să moară după ce s-a îmbolnăvit de sindromul șocului toxic (TSS) provocat de un tampon.

 

 

Două braţe şi două picioare, cel mai probabil ale unei femei, descoperite într-un frigider aruncat într-un canal din Belgia
Două braţe şi două picioare, cel mai probabil ale unei femei, descoperite într-un frigider aruncat într-un canal din Belgia

Autorităţile din Belgia deschid o anchetă pentru crimă după descoperirea în interiorul unui frigider aruncat într-un canal, a membrelor umane aparţinând cel mai probabil unei persoane de sex feminin.

 

Unui bărbat i s-au amputat mâinile și părți din picioare după ce a fost mușcat de un purice
Unui bărbat i s-au amputat mâinile și părți din picioare după ce a fost mușcat de un purice

O singură mușcătură de purice a făcut ca un bărbat din Houston să contracteze o boală gravă care a dus la amputarea ambelor mâini și a unor părți din picioare.

 

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.