„E un obicei unic și uimitor”. Colindătorii din Maramureș își pregătesc măștile și costumele pentru Sărbătorile de iarnă

×
Codul embed a fost copiat

E vremea colindelor, iar acolo unde încă se mai păstrează, obiceiul aduce multă bucurie privitorilor.

Colindătorii se pregătesc de spectacol cu măști și costume tradiționale. În Maramureș, pe străzile înguste din Cavnic, s-a dat zgomotos startul sărbătorilor de iarnă.

Brondoșii au ieșit la paradă costumați să alunge spiritele rele. Au zeci de clopote și măști tradiționale din blană de oaie cu ciucuri imenși. Pentru parada care durează câteva ore, se muncește de zor în ateliere.

La 58 de ani, un meșter a reușit cu greu să își găsească un ucenic.

Pycky Ilieș, meșter: Eu sunt cel mai vechi în meserie, din '82 fac așa ceva. Prima dată mi-a arătat un coleg în clasa a X-a cum se face șablonul, cum se taie. La Bogdan i-a plăcut și a zis că vrea și el. Când a venit el atunci am bătut 300 și ceva de clopote”.

Prețul unei măști e de câteva sute de lei, dar costumul întreg poate ajunge și la 2 mii de lei.

Bogdan Ungur, ucenic: Tot se lucrează manual. Au început și străinii să ne caute și în Spania, în Portugalia”.

Costumul tradițional se lasă din tata în fiu. Dar mai nou îl îmbracă și fetele.

Localnică: Cu acest obicei am crescut. A fost frate-miu, unchi-miu, fiul și taică-miu, la vremea lui”.

Tata brondoș:Da”.

Băiat: Alungăm spiritele rele”.

Turist: Mi se pare destul de frumos că lumea încă mai continuă”.

Anna, turistă din Japonia:E un obicei unic și uimitor. Sunt din Japonia”.

Obiceiul, vechi de peste trei secole, spune că brondoșii trebuie răsplătiți cu colaci și pălincă.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Festival de datini și obiceiuri de iarnă la Iași. Sute de oameni au participat la spectacolul de sezon
Festival de datini și obiceiuri de iarnă la Iași. Sute de oameni au participat la spectacolul de sezon

Spectacol de sezon, cu tradiții și multă voie bună în centrul Iașiului. Au răsunat colindele și n-au lipsit nici măștile și costumele populare din toată zona Moldovei, dar și de peste Prut.

Doi antreprenori au creat o afacere profitabilă cu hrană din greieri. “Teoriile conspiraționiste nu ne ajută deloc
Doi antreprenori au creat o afacere profitabilă cu hrană din greieri. “Teoriile conspiraționiste nu ne ajută deloc"

În ziua de astăzi, probabil nimeni nu contestă importanța unei diete echilibrate. Totuși, puțini se gândesc la modul în care se pot construi obiceiuri alimentare sănătoase într-un mod care să fie prietenos cu mediul, scrie delfi.lt.

Noaptea de Sfântul Andrei - una dintre cele mai bogate în tradiții la români. Ce obiceiuri și superstiții sunt în popor
Noaptea de Sfântul Andrei - una dintre cele mai bogate în tradiții la români. Ce obiceiuri și superstiții sunt în popor

Sfântul Apostol Andrei este sărbătorit în fiecare an pe 30 noiembrie. El este cunoscut ca fiind Apostolul care a propovăduit Evanghelia lui Hristos în țara noastră.

Intrarea în biserică a Maicii Domnului. Tradiții, obiceiuri și superstiții în această zi
Intrarea în biserică a Maicii Domnului. Tradiții, obiceiuri și superstiții în această zi

Intrarea Maicii Domnului în Biserică, prima mare sărbătoare din postul Crăciunului, este marcată în fiecare an pe 21 noiembrie. Iată care sunt tradițiile din această zi, dar și ce rugăciune trebuie să rostești pentru a avea parte numai de bine.

(P) Obiceiuri sănătoase: cum să ai acces la apa de calitate și să reduci din PET-urile pe care le arunci
(P) Obiceiuri sănătoase: cum să ai acces la apa de calitate și să reduci din PET-urile pe care le arunci

Ca să mai reduci din PET-urile pe care le arunci, schimbă modul în care cumperi apa. Abonează-te la servicii de apă, cum te abonezi la internet sau la platforme de streaming! 

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.