Wine Trips România. Crama Corcova, finețuri franțuzești în prepararea vinului, la fosta moșie a familiei Bibescu

Wine Trips România

În debutul sezonului 2 al emisiunii „Wine Trips România” ajungem la podgoria Corcova, unde am descoperit finețurile franțuzești în prepararea vinului.

Azi, o parte din fosta moșie a familiei Bibescu, pe care se găseau 470 de hectare de viță de vie, este deținută și administrată de Michel Roy și Șerban Dâmboviceanu. În 2005, parteneriatul lor a dus la înființarea companiei Viticola Corcova, care cultivă 70 de hectare de viță de vie și administrează Crama Corcova. Aici au poposit Wine Trips România și somelierul Sergiu Nedelea în debutul sezonului 2 al emisiunii noastre de educație enologică.

Episodul este disponibil integral pe PROTV PLUS și VOYO.

Invitatul lui Sergiu Nedelea a fost actorul Alex Bogdan, care a fost impresionat de măreția locului și de vinurile propuse spre degustare de gazde.

Ghidul lor a fost Șerban Dâmboviceanu, unul dintre cei doi acționari ai companiei. Antreprenorul i-a întâmpinat cu câteva sticle de vin alb și rose, din soiurile care se cultivă pe dealurile Corcova și Jiro: Sauvignon Blanc, Chardonnay, Viognier.

Citește și
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Actuala cramă Corcova, care poartă numele acționarilor, Roy & Dâmboviceanu, datează din 1910. Ridicată de o firmă austriacă, la cererea prințului Anton Bibescu, aceasta era o ruină în anul 2005. Restaurată și retehnologizată, crama este azi unul dintre cele mai moderne locuri de maturare a vinului din România.

Eduard Jakab, Area Sales Manager, le-a vorbit pe larg despre Cuvee Boheme Corcova, un alt vin cu care crama se mândrește.

Corcova Magna, Cuvee Boheme și alte vinuri care poartă semnătura podgoriei Corcova se găsesc la eMAG la un preț special.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Şaptesprezece pistoale, fără serie şi fără muniţie, găsite într-un camion care încerca să intre în România
Şaptesprezece pistoale, fără serie şi fără muniţie, găsite într-un camion care încerca să intre în România

Şaptesprezece pistoale de calibrul 9 milimetri, fără serie şi fără muniţie, au descoperite într-un camion care încerca să intre în ţară pe la Calafat. Şoferul, cetăţean străin, nu a putut prezenta documente pentru arme şi a fost reţinut.

VOYO ți-a pregătit trei filme de excepție. Intră acum în cont și află ce poți viziona săptămâna aceasta
VOYO ți-a pregătit trei filme de excepție. Intră acum în cont și află ce poți viziona săptămâna aceasta

Trei filme de excepție sunt săptămâna aceasta disponibile pe VOYO. Intră chiar acum și urmărește Darkness of Man (2024), Knives Out (2019) și Jexi (2019).

Gheretele de la Aeroportul Otopeni cu sandvișuri de 55 de lei, închise de ANPC. Prețuri colosale, cu jeg inclus
Gheretele de la Aeroportul Otopeni cu sandvișuri de 55 de lei, închise de ANPC. Prețuri colosale, cu jeg inclus

ANPC a închis 11 puncte de lucru și a dat amenzi de peste 367.000 de lei printre gheretele nou-deschise de pe Aeroportul Otopeni, care vindeau sandvișuri cu 55 de lei și merdeneaua cu 20 de lei. În ciuda prețurilor uriașe, acestea erau pline de jeg.  

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă