VIDEO șocant. Un aligator de 1,5 metri a fost înghițit cu totul de un piton uriaș, de 18 metri. ”N-am mai văzut așa ceva”

aligator, piton
Twitter

Un video cu imagini explicite, care arată momentul în care un aligator de 1,5 metri lungime este scos din interiorul unui piton birmanez de 18 metri, a ajuns viral pe rețelele de socializare.  

În această înregistrare putem vedea cum oamenii de știință taie șarpele uriaș pentru a scoate aligatorul decedat, care fusese înghițit cu totul.

Videoclipul a fost postat prima dată pe Instagram de Rosie Moore, un om de știință din Florida, potrivit Business Insider.

Moore a scris pe Instagram că oamenii care l-au găsit au eutanasiat șarpele și apoi l-au predat laboratorului lor de cercetare, pentru a efectua o necropsie pentru și a colecta probe.

"Ne-au sunat și ne-au spus că este un obiect mare în el. Ne-am gândit că este fie o căprioară, fie un aligator. Este, cu siguranță, șocant. Este pentru prima dată când văd așa ceva. Nu am văzut niciodată un piton cu așa ceva în el", - a declarat Moore pentru Daily Mail.

Citește și
aligator
Un bărbat care a răspuns la o bătaie la uşă a fost muşcat de un aligator
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Pitonii birmanzi trebuie eutanasiați în Florida, deoarece sunt specii invazive, care reprezintă o amenințare importantă pentru diverse animale sălbatice indigene din ecosistemul unic al Everglades.

Moore a precizat pe Instagram că descoperirea șocantă evidențiază problema pitonilor invazivi în Parcul Național Everglades din Florida de Sud, deoarece reptilele au o durată de viață lungă și se reproduc rapid, hrănindu-se cu o mare varietate de animale.

Pitonii birmanzi nu sunt nativi din Florida. Se crede că specia a fost eliberată în sălbăticie de către proprietari iresponsabili de animale de companie exotice.

 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Mamă înjunghiată în casă și copilul ei găsit mort, în gura unui aligator. Oroarea ar fi fost comisă chiar de tatăl băiatului
Mamă înjunghiată în casă și copilul ei găsit mort, în gura unui aligator. Oroarea ar fi fost comisă chiar de tatăl băiatului

Un copil în vârstă de doar 2 ani din SUA a fost găsit în gura unui aligator, după ce mama sa a fost înjunghiată mortal în casă. Tatăl băiețelului este acuzat de comiterea ambelor crime.

Un bărbat care a răspuns la o bătaie la uşă a fost muşcat de un aligator
Un bărbat care a răspuns la o bătaie la uşă a fost muşcat de un aligator

Un bărbat din Florida care a răspuns la o bătaie la uşa sa din faţă a fost muşcat imediat de un aligator lung de aproape trei metri, când a deschis pentru a vedea cine este, potrivit The Guardian.

 

O femeie din Florida a trăit șocul vieții ei. A descoperit în piscina din curtea sa un aligator de 400 de kilograme
O femeie din Florida a trăit șocul vieții ei. A descoperit în piscina din curtea sa un aligator de 400 de kilograme

O femeie din Florida a avut parte de șocul vieții ei, după ce a descoperit că în piscina sa se afla un aligator, care cântărea nu mai puțin de 400 de kilograme.

Un aligator, furat când era ou, a ajuns din nou la grădina zoologică, după 20 de ani. GALERIE FOTO & VIDEO
Un aligator, furat când era ou, a ajuns din nou la grădina zoologică, după 20 de ani. GALERIE FOTO & VIDEO

Un aligator de doi metri și numătate, care a fost luat dintr-o grădină zoologică din Texas în urmă cu aproape 20 de ani, ca ou sau pui, a fost returnat după ce a fost găsit în curtea unei case de lângă Austin.

Recomandări
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu

La trei zile de la alegerile locale din 9 iunie încă se numără voturi, după ce președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a interzis - până la obținerea datelor finale - orice întrerupere a procesului de verificare și centralizare.  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Motivul pentru care INS nu a mai putut anunța azi statisticile legate de salariul mediu pe economie pentru luna aprilie
Motivul pentru care INS nu a mai putut anunța azi statisticile legate de salariul mediu pe economie pentru luna aprilie

Astăzi, 12 iunie, Institutul Național de Statistică ar fi trebuit să anunțe, conform calendarului oficial, statistica legată de starea și de evoluția salariului mediu pe economie la nivelul lunii aprilie. Ieri INS a anunțat că amână datele.