Un șofer din Turda circula cu un permis britanic, emis pe baza unuia maghiar, obținut pe baza unui permis românesc falsificat

politia rutiera
Shutterstock

Un bărbat de 42 de ani din Turda, care a fost înregistrat de aparatul radar în timp ce conducea un autoturism pe DN 7 cu viteză mai mare decât limita legală, le-a prezentat poliţiştilor argeşeni un permis britanic obţinut după preschimbarea unuia românesc

Potrivit unui comunicat transmis marţi de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş, şoferul circula cu viteza de 92 km/h în localitatea Morăreşti, într-o zonă în care limita este de 50 km/h. El le-a înmânat agenţilor rutieri care l-au oprit o copie a unui permis de conducere emis de autorităţile din Marea Britanie, fără drept de conducere pe teritoriul României.

"Din verificările efectuate ulterior, cu sprijinul autorităţilor corespondente din ţările în cauză, s-a stabilit că bărbatul ar fi obţinut un permis de conducere emis de autorităţile din Marea Britanie, prin preschimbarea unui permis eliberat de autorităţile maghiare, care la rândul său a fost obţinut prin preschimbarea unui permis de conducere românesc, susceptibil a fi fals", se precizează în comunicat citat de Agerpres.

Conform aceleiaşi surse, poliţiştii fac cercetări în acest caz pentru săvârşirea infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals şi conducere fără drept.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
95 de ani de la nașterea lui Anne Frank. A murit cu doar câteva săptămâni înaintea eliberării lagărului Bergen-Belsen
95 de ani de la nașterea lui Anne Frank. A murit cu doar câteva săptămâni înaintea eliberării lagărului Bergen-Belsen

Anne Frank s-a născut pe 12 iunie 1929, la Frankfurt pe Main, Germania. A fost o evreică al cărei jurnal cu privire la cei doi ani de ascundere a familiei sale în timpul ocupaţiei germane a Ţărilor de Jos a devenit un clasic al literaturii de război.

Un bărbat a murit într-un magazin din Suceava după ce s-a înecat cu o bucată de cârnat
Un bărbat a murit într-un magazin din Suceava după ce s-a înecat cu o bucată de cârnat

Un bărbat a murit după ce s-a înecat cu o bucată de cârnat, pe terasa unui magazin dintr-o localitate suceveană.

 

Descoperire impresionantă. A fost tradus un manuscris care conține date despre copilăria lui Iisus Hristos
Descoperire impresionantă. A fost tradus un manuscris care conține date despre copilăria lui Iisus Hristos

O bucată dintr-un manuscris care datează de peste 1.600 de ani a fost descifrat și identificat ca un document ce conținte date despre copilăria lui Iisus Hristos.

Recomandări
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie. 

 

Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC
Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC

Rezultatele centralizate până acum de Biroul Electoral Central confirmă că PSD și PNL au adunat împreună 70 la sută dintre voturile pentru primarii și consilierii locali.

New York Times: SUA vor furniza Ucrainei un nou sistem de apărare antiaeriană Patriot
New York Times: SUA vor furniza Ucrainei un nou sistem de apărare antiaeriană Patriot

Joe Biden intenţionează să pună la dispoziţia Kievului un nou sistem de apărare antiaeriană Patriot pentru ca Ucraina să se protejeze de atacurile ruseşti, potrivit New York Times.