Un profesor de la Universitatea Babeș-Bolyai, înregistrat în pauza unui seminar în timp ce înjura

×
Codul embed a fost copiat

Scandal la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, unde un profesor de psihologie a fost înregistrat în pauza unui seminar, în timp ce înjura.

După apariția imaginilor în spațiul public, reprezentanții universității s-au sesizat și au deschis o anchetă. Pe de altă parte, profesorul se apără și spune că înregistrarea a fost realizată într-o pauză și distribuită ilegal de către studenți pe rețelele sociale.

Profesorul de psihologie a răbufnit în pauza unui seminar, susținut de o colegă de catedră. Motivul ar fi unul banal: bărbatul intrase în întâlnirea online pentru a face un anunț, însă toți studenții erau în pauză. Potrivit tinerilor, situația nu este singulară.

Fostă studentă: "Când l-am văzut, mi-am adus aminte de multe lucruri. Îmi amintesc de câte ori am văzut hărțuiri verbale asemănătoare."

Pe de altă parte, profesorul se apără și spune că discuția a avut loc în pauză, nu în timpul cursului. De asemenea, susține că înregistrarea a fost făcută în mod ilegal de către studenți. Reprezentanții universității anchetează acum cazul.

Citește și
Călărași: Un profesor de engleză a fost arestat preventiv, după ce și-a abuzat elevii la meditații
Călărași: Un profesor de engleză a fost arestat preventiv, după ce și-a abuzat elevii la meditații
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Daniel David, rectorul Universității Babeș-Bolyai: "Comportamentele injurioase sunt inacceptabile în spațiul academic, fie că discutăm despre un context public sau despre un context privat. În acest moment situația sesizată se află în analiză atât la Comisia de Etică, cât și în cadrul conducerii universității."

Potrivit regulamentului universității, seminariile nu pot fi înregistrate de către studenți, însă ”asta nu scuză comportamentul injurios, ci ridică un alt tip de problemă."

Profesorul are o experiență de peste 30 de ani la catedra de psihologie a Universității Babeș-Bolyai.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
VIDEO. Examen cu reguli inspirate din Squid Game, susținut de studenții la inginerie din Peru
VIDEO. Examen cu reguli inspirate din Squid Game, susținut de studenții la inginerie din Peru

Un profesor din Peru s-a inspirat din Squid Game, celebrul serial de pe Netflix, când a stabilit regulile pe care studenții la inginerie au trebuit să le urmeze la ultimele examene, relatează Larepublica.pe.

Călărași: Un profesor de engleză a fost arestat preventiv, după ce și-a abuzat elevii la meditații
Călărași: Un profesor de engleză a fost arestat preventiv, după ce și-a abuzat elevii la meditații

Un profesor de engleză din Călărași este arestat preventiv pentru acuzații scandaloase: procurorii de la Crimă Organizată susțin că ar fi profitat de naivitatea unor adolescenți și i-ar fi batjocorit.

Un profesor din Huși este cercetat după ce ar fi lovit în cap un elev: ”I-a dat cu pumnul”
Un profesor din Huși este cercetat după ce ar fi lovit în cap un elev: ”I-a dat cu pumnul”

E anchetă la o școală gimnazială din Huși, după ce un profesor a lovit în cap un elev de clasa a șaptea.

Anchete în Botoșani, după ce o profesoară și-ar fi îndemnat elevii să nu se vaccineze. Diana Șoșoacă îi este avocat
Anchete în Botoșani, după ce o profesoară și-ar fi îndemnat elevii să nu se vaccineze. Diana Șoșoacă îi este avocat

Mai multe instituții ale statului au început luni anchete în Botoșani, în cazul unui cadru didactic care le-ar fi transmis elevilor săi îndemnuri anti-vaccinare.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.