Un preot din Bacău, reținut într-un dosar de proxenetism. Zeci de fete au fost implicate în acest caz

×
Codul embed a fost copiat

Un preot din Bacău a fost reținut joi seară într-un dosar de proxenetism.

Este vorba despre o anchetă în care au fost implicate zeci de fete care practicau prostituția în diferite locuri din oraș.

Șase persoane, cinci bărbați și o femeie au fost reținute pentru 24 de ore în acest caz de proxenetism. Asupra preotului, care este din municipiul Bacău, dar slujește într-o parohie din județ, planează suspiciuni de înlesnire a prostituției.

Mai precis, el ar fi pus la dispoziția proxeneților, în regim hotelier, un apartament în care erau aduse fetele care se prostituau.

Potrivit anchetatorilor, clienții erau racolați de pe site-urile cu anunțuri, iar faptele se petreceau în 11 locuri diferite din oraș.

Citește și
Hotel
Patronul unui motel din Galați, arestat în urma unor acuzații de proxenetism și cămătărie
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În total, 25 de fete ar fi fost implicate până acum în acest caz.

Vineri după-amiază, cei șase vor fi prezentați Parchetului Judecătoriei Bacău, cu propunerea de arestare preventivă.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Suma uriașă obținută de o grupare de proxeneți din Constanța, de pe urma a zeci de tinere forțate să se prostitueze
Suma uriașă obținută de o grupare de proxeneți din Constanța, de pe urma a zeci de tinere forțate să se prostitueze

Procurorii DIICOT au dispus reţinerea a 16 persoane suspectate de constituire a unui grup infracţional organizat, proxenetism, spălare a banilor şi camătă, în urma a 44 de percheziţii.

Patronul unui motel din Galați, arestat în urma unor acuzații de proxenetism și cămătărie
Patronul unui motel din Galați, arestat în urma unor acuzații de proxenetism și cămătărie

Patronul unui cunoscut motel din Galaţi a fost arestat după ce procurorii i-au întocmit şapte capete de acuzare. Printre acestea - proxenetism, cămătărie, spălare de bani, fals şi evaziune fiscală.

O grupare de proxeneți specializați în metoda „Loverboy”, desființată de polițiștii din Dâmbovița
O grupare de proxeneți specializați în metoda „Loverboy”, desființată de polițiștii din Dâmbovița

Polițiștii din Dâmbovița au destructurat o grupare acuzată de proxenetism și trafic de persoane.

Trei polițiști din Cluj trebuie să îi repare Mercedesul unui bărbat cercetat pentru proxenetism, după ce i l-au sechestrat
Trei polițiști din Cluj trebuie să îi repare Mercedesul unui bărbat cercetat pentru proxenetism, după ce i l-au sechestrat

Trei poliţişti de la Brigada de Combatere a Crimei Organizate Cluj trebuie să îi plătească cheltuielile pentru reparaţia maşinii unui bărbat cercetat pentru proxenetism, după ce autoturismul s-a degradat în parcarea BCCO pe durata anchetei.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.