Un copil de 5 ani a fost ucis de un șofer beat, în timp ce mergea să cumpere dulciuri. Cum s-a produs tragedia

Layton Darwood
Profimedia

Un băiat de cinci ani a fost trimis de familie să cumpere dulciuri pentru un picnic, dar a ajuns să fie lovit de mașină. Copilul a murit.

Darren Jacques, șoferul în vârstă de 40 de ani, a fost găsit vinovat de moartea lui Layton Darwood, în Fenham, Newcastle, în pe 24 august 2020.

Layton, care avea 5 ani atunci, era alături de alți trei copii. Aceștia mergeau la un magazin din apropiere ca să cumpere dulciuri și alte alimente pentru un picnic, scrie dailymail.co.uk.

Jacques a fost surprins de camere de supraveghere în momentul în care și-a parcat mașina și a intrat într-un magazin din care și-a cumpărat o sticlă de alcool. Apoi a fost văzut trecând pe lângă cei patru copii, îndreptându-se spre mașina sa.

Citește și
pacient satu mare
A murit pentru că spitalul nu avea doctori să îl trateze. Povestea tragică a pacientului din Satu Mare refuzat de trei centre
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În timp ce vehiculul era staționat, Layton s-a urcat pe remorcă. Când Jacques a început să meargă, băiatul a căzut la pământ, iar roțile remorcii au trecut peste el, omorându-l.

Luni, Jacques a fost găsit vinovat pentru moartea lui Layton.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Accident îngrozitor în Pitești. Un bărbat din Bangladesh a fost spulberat de tren
Accident îngrozitor în Pitești. Un bărbat din Bangladesh a fost spulberat de tren

Un bărbat din Bangladesh a fost lovit de un tren de călători, luni seară, în municipiul Piteşti, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş.

A murit pentru că spitalul nu avea doctori să îl trateze. Povestea tragică a pacientului din Satu Mare refuzat de trei centre
A murit pentru că spitalul nu avea doctori să îl trateze. Povestea tragică a pacientului din Satu Mare refuzat de trei centre

Un bărbat de 52 de ani, victima unui accident de circulație, a murit în spitalul din Satu Mare pentru că unitatea medicală nu avea doctori specializați să îl trateze, iar trei spitale unde s-ar fi încercat trimiterea lui i-au refuzat transferul.  

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.