Un copil de 4 ani și tatăl său și-au găsit sfârșitul în timp ce erau în vacanță

inecati

Un copil de patru ani și tatăl său au fost găsiți morți, după ce s-au înecat în timp ce erau în vacanță în Spania.

Potrivit martorilor, salvamarii au scos copilul, al cărui corp plutea pe apă și au început să-i acorde primul ajutor, însă fără rezultat. La scurt timp, mama copilului a observat că și soțul ei lipsea, informează The Sun.

La acțiunea de căutare au luat parte poliția, un echipaj de pompieri, dar și autoritățile navale. Cu ajutorul unei camere cu termoviziune, corpul bărbatului a fost scos de la trei metri adâncime. Ulterior, s-a confirmat decesul acestuia.

Mai multe persoane care au asistat la scenă au declarat că bărbatul și copilul au fost văzuți împreună cu puțin timp înainte de tragedie.

O echipă de psihologi a fost trimisă la fața locului, pentru a oferi sprijin mamei și celor care au fost martori la accident.

Citește și
Tineri salvati de la inec
Momentul în care doi tineri sunt salvați dintr-un râu, chiar înainte să se înece
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În urma declarațiilor autorităților, s-a descoperit că ambele persoane erau de naționalitate franceză și se aflau în vacanță pe o plajă din Spania. De asemenea, poliția a mai adăugat că pe plajă erau salvamari și era arborat steagul verde.

În prezent, se cercetează cauzele morții celor doi.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Turist de 22 de ani în stare gravă după ce a fost salvat de la înec în Costineşti
Turist de 22 de ani în stare gravă după ce a fost salvat de la înec în Costineşti

Un turist în vârstă de 22 de ani, din Galaţi, a fost transportat în stare gravă la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa după ce, sâmbătă, a fost salvat de la înec, în zona epavei din staţiunea Costineşti.

Momentul în care doi tineri sunt salvați dintr-un râu, chiar înainte să se înece
Momentul în care doi tineri sunt salvați dintr-un râu, chiar înainte să se înece

Doi tineri care făceau rafting au scăpat la mustaţă cu viaţă, după ce barca în care se aflau s-a răsturnat într-o ecluză, pe râul Des Moines.

Doi adolescenți s-au înecat într-un canal de irigații
Doi adolescenți s-au înecat într-un canal de irigații

Cei doi băieţi care au fost scoşi duminică, dintr-un canal de irigaţii în comuna Baba Ana (Prahova), în stop cardio-respirator, nu au mai răspuns manevrelor de resuscitare.

Drama unei familii care a plecat în vacanță în Egipt. Fetița de 4 ani s-a înecat în piscină
Drama unei familii care a plecat în vacanță în Egipt. Fetița de 4 ani s-a înecat în piscină

O familie din orașul britanic Bristol și-a pierdut fetița de patru ani în timpul vacanței la un resort din Hurghada, Egipt. Aceasta ar fi alunecat și s-ar fi lovit la cap, după care s-ar fi înecat în piscina hotelului.

Copilul unor români din Italia, salvat de la înec de doi câini
Copilul unor români din Italia, salvat de la înec de doi câini

Salvare impresionantă în regiunea italiană Umbria

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.