Un bărbat s-a predat poliţiei la 29 de ani după ce a evadat dintr-o închisoare din Australia

politie
Shutterstock

Un bărbat în vârstă de 64 de ani care ar fi folosit un bomfaier şi un cleşte de tăiat pentru a evada dintr-o închisoare din Australia în urmă cu aproape 30 de ani s-a predat poliţiei, au anunţat miercuri autorităţile australiene, relatează dpa.

 

Bărbatul a evadat dintr-un centru corecţional din Grafton, la circa 600 de kilometri nord de Sydney, în noapte dinspre 31 iulie şi 1 august 1992, folosind "instrumente printre care un bomfaier şi un cleşte de tăiat", a declarat poliţia din New South Wales într-un comunicat.

"La acea vreme, eforturile de a-l localiza pe bărbat au eşuat", se arată în comunicat.

Bărbatul, care avea 35 de ani în momentul în care a fugit din închisoare, a fost acuzat ulterior de evadare din custodie.

Citește și
Rocco Morabito a fost arestat. Șeful 'Ndrangheta evadase din închisoare în urmă cu doi ani
Rocco Morabito a fost arestat. Șeful 'Ndrangheta evadase din închisoare în urmă cu doi ani
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

El s-a predat duminică poliţiei din Dee Why, o suburbie în nordul Sydney.

Mass-media locală a relatat că, în momentul evadării, el efectuase puţin peste un an din cei trei ani şi jumătate de închisoare la care fusese condamnat. Bărbatul a fost condamnat pentru cultivarea unei plante interzise.

Potrivit presei locale, bărbatul a trăit din 1992, fără a fi descoperit de poliţie, în zona de nord a oraşului Sydney.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Militarii israelieni au reușit să prindă patru dintre cei șase fugari palestinieni care au evadat la începutul săptămânii
Militarii israelieni au reușit să prindă patru dintre cei șase fugari palestinieni care au evadat la începutul săptămânii

După aproape o săptămână de căutări, militarii israelieni au reușit să prindă patru dintre cei șase fugari palestinieni, care au evadat la începutul săptămânii dintr-o închisoare din nordul țării.

Rocco Morabito a fost arestat. Șeful 'Ndrangheta evadase din închisoare în urmă cu doi ani
Rocco Morabito a fost arestat. Șeful 'Ndrangheta evadase din închisoare în urmă cu doi ani

Rocco Morabito, șeful organizaţiei mafiote italiene 'Ndrangheta, a fost arestat, luni, în Brazilia, la doi ani după ce a evadat dintr-o închisoare din Uruguay, informează Deutsche Welle.

Închisoarea din care au evadat peste 1.800 de deținuți, după ”un atac armat feroce”
Închisoarea din care au evadat peste 1.800 de deținuți, după ”un atac armat feroce”

Peste 1.800 de deţinuţi au evadat dintr-o închisoare din sud-estul Nigeriei, în urma unui atac asupra instituției.

Deținutul evadat era condamnat pentru o faptă comisă cu cruzime. Și-a ucis în bătaie iubita
Deținutul evadat era condamnat pentru o faptă comisă cu cruzime. Și-a ucis în bătaie iubita

Deținutul evadat din spital era deosebit de periculos. Bărbatul care a fugit vineri dimineață, dintr-un spital din Craiova, ispășea o condamnare pentru omor. Își ucisese iubita în bătaie.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.