Un bărbat din Botoșani depistat cu Covid la o zi după ce s-a vaccinat a ieșit din izolare să se mai vaccineze o dată

Vaccinat
AFP

Un bărbat din Botoșani a fost prins în timp ce încerca să se vaccineze a doua oară, la câteva zile după ce a primit deja o doză, el ieșind în acest scop din izolare, unde fusese plasat pentru că a fost depistat pozitiv cu Covid-19.

Poliţiştii botoşăneni şi autorităţile sanitare au demarat o anchetă după ce un botoşănean a încercat să se vaccineze la câteva zile după ce fusese vaccinat şi era şi bolnav de Covid.

Bărbatul de 75 de ani s-a prezentat vineri la cel mai mare centru de vaccinare din Botoșani spunând că vrea să se vaccineze, fără programare, scrie Monitorul de Botoșani.

Bătrânul a semnat actele pe proprie răspundere prin care atesta că a nu a mai fost vaccinat și nu are simptome de boală, dar în momentul în care a fost verificat s-a descoperit că figura deja ca vaccinat, pe data de 25 octombrie.

 

Citește și
Centru de vaccinare
Un tânăr a căzut de la înălțime la câteva minute după ce s-a vaccinat anti-Covid, la un centru din Iași
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Dublă anchetă, a poliției și a DSP

 

Pentru că exista și suspiciunea ca bărbatul să nu se fi vaccinat cu adevărat, reprezentanții centrului au comparat pe loc semnăturile acestuia din cele două declarații, constatând că bătrânul se imunizase, într-adevăr, și zilele trecute.

Ulterior, au aflat că acesta a fost depistat pozitiv la Covid-19 pe 26 octombrie, la o zi după ce s-a vaccinat prima dată, motiv pentru care se afla în izolare la domiciliu.

Cazul a fost preluat de polițiști, o anchetă în acest sens declanșând o anchetă și Direcția de Sănătate Publică.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
După o vacanţă forţată de 2 săptămâni, elevii s-au întors astăzi la școală. În ce condiții și-au primit școlile elevii
După o vacanţă forţată de 2 săptămâni, elevii s-au întors astăzi la școală. În ce condiții și-au primit școlile elevii

După o vacanţă forţată de 2 săptămâni, elevii s-au întors astăzi la școală.

Un tânăr a căzut de la înălțime la câteva minute după ce s-a vaccinat anti-Covid, la un centru din Iași
Un tânăr a căzut de la înălțime la câteva minute după ce s-a vaccinat anti-Covid, la un centru din Iași

Alertă într-un centru de vaccinare din Iași, unde un bărbat a căzut de la o înălțime de trei metri, la câteva minute după ce a fost imunizat împotriva COVID-19.

Peste 82.000 de persoane s-au vaccinat anti-COVID în ultimele 24 de ore. Câte reacții adverse au fost raportate
Peste 82.000 de persoane s-au vaccinat anti-COVID în ultimele 24 de ore. Câte reacții adverse au fost raportate

Numărul persoanelor care s-au vaccinat împotriva COVID, în ultimele 24 de ore, a scăzut seminificat față de acum o săptămână, când s-a atins maximul de peste 120.000 de persoane pe zi.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.