Summer Well 2023 - festivalul unde emoția și energia au transformat o comunitate

summer well

Timp de 3 zile, peste 30 de artiști au creat o atmosferă memorabilă pe cele 24 de hectare ale Domeniului Știrbey.

Muzică, artă și oameni care au simțit energia unică Summer Well. Astfel, peste 90 de mii de participanți prezenți în cele trei zile au transformat a 12-a ediție a festivalului în cea mai de succes ediție din istoria acestuia.  

Festivalul a fost plin de momente remarcabile. Concertul Florence + The Machine a fermecat complet publicul printr-o putere vocală și prezență scenică uimitoare, toți cei prezenți fiind martorii unui performance în adevăratul sens al cuvântului. De asemenea, mult așteptatul Saint Levant a impresionat prin îmbinarea ritmurilor orientale cu un flow rap specific, oferind un show memorabil alături de trupa sa. Pe lângă asta, am fost uimiți de cum ediția aceasta s-a încheiat într-un mod majestic cu Yungblud, care a oferit o doză de energie de neegalat.

Sunt mult prea mulți artiști sau trupe care ne-au impresionat într-un mod superb și care au ajuns pentru prima dată în România - 070 Shake, Ocean Wisdom, Lime Cordiale, The Aces, Thus Love, Biig Piig, Yellow Days fiind doar câteva dintre exemplele pe care le avem în minte. Bineînțeles că după astfel de prestații live care ne-au oferit o stare inconfundabilă de relaxare și fericire pură, scena dedicată afterparty-urilor a fost pur și simplu perfectă. Astfel, Totally Enourmous Extinct Dinosaurs, Acid Arab și Kid Francescoli, s-au asigurat să mențină starea de bine la un nivel înalt, prin muzica electronică care a fost îmbinată cu personalitatea fiecăruia.

E important să admitem de asemenea, că în spatele oricărui proiect reușit se află întotdeauna „the unseen heroes”: sute de profesioniști, voluntari și oameni ai staff-ului care au lucrat zile și nopți pentru a susține și a asigura desfășurarea celui mai iubit festival de vară. Un eveniment care nu ar fi fost astfel fără implicarea lor.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Alături de Kärcher, Summer Well a căutat să-și urmărească în continuare angajamentul pe care și l-a asumat. Brandul s-a ocupat de furnizarea echipamentului și a aparaturii profesionale de curățenie, oferind în același timp și un instructaj privind modalitatea în care Domeniul Știrbey ar trebui îngrijit. Astfel, Kärcher s-a asigurat că zonele de acces, obiectele de mobilier și zona de food au fost în permanență curate.

Totodată, ca dovadă a angajamentului de a contribui la un viitor sustenabil, #PentruMâine, Orange a lansat participanților invitația de a aduce la Summer Well device-uri vechi, nefuncționale, pentru a fi reciclate. Peste 550 telefoane, tablete, căști și încărcătoare au fost colectate. Componentele din aceste dispozitive vor primi o a doua șansă, urmând a fi repuse în economia circulară.

”Probabil singura noastră dorință este ca succesul acestei ediții să fie recunoscut drept succesul tuturor celor prezenți: industria muzicală și culturală cuprinde pe lângă artiști, viața și pasiunile fiecăruia dintre noi, dorința de a fi împreună, de a ne bucura de clipele și momentele trăite alături de cei dragi.”  Declară Claudia Cramaroc , Marketing Communications Manager

În spatele cortinei e nevoie și de o serie de sponsori și parteneri media care să ajute în materializarea atmosferei specifice Summer Well, și anume: Orange, ING, Beck's, Bacardi, glo, Red Bull, Jägermeister, Martini, Bombay Sapphire, Juicy Water, YOXO, Mega Image, Pepsi, tazz, Fashion Days, Converse, MedLife, Ford, Samsung, Pringles, Alpro, Kärcher, Avon, Transalpina, TUC, Electrica Furnizare, Vitamin Aqua, La Roche-Posay, Biciclop, Mobila Dalin, Radio Guerilla, Elle, unica.ro, Viva!, A List Magazine, Zile și Nopți, hotnews.ro, Garbo, Kudika, news.ro, Business Review, Wall-Street, Cotidianul.ro, Warner Bros. Discovery.

Dacă te regăsești printre cei care au fost fermecați de atmosfera Summer Well, bucurându-se la maxim de fiecare moment, îți mulțumim. Anul viitor festivalul se va desfășura între 9-11 august pe Domeniul Știrbey, biletele Super Early Bird fiind deja puse în vânzare. See ya next year!

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Un bărbat din Vaslui a încercat să verifice o butelie plină de gaz folosind flacăra deschisă. Ce a urmat
Un bărbat din Vaslui a încercat să verifice o butelie plină de gaz folosind flacăra deschisă. Ce a urmat

Un bărbat în vârstă de 43 de ani a fost rănit, duminică, într-o explozie urmată de incendiu, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui.

Cele două minuni făcute de Carlo Acutis, „influencerul Lui Dumnezeu”. El este primul sfânt din generaţia milenialilor
Cele două minuni făcute de Carlo Acutis, „influencerul Lui Dumnezeu”. El este primul sfânt din generaţia milenialilor

Carlo Acutis este un adolescent care a murit de leucemie în 2006, la vârsta de doar 15 ani.    

Ce a pățit o octogenară care s-a căsătorit cu un bărbat mai tânăr decât ea cu 47 de ani. „Nu m-am așteptat niciodată”
Ce a pățit o octogenară care s-a căsătorit cu un bărbat mai tânăr decât ea cu 47 de ani. „Nu m-am așteptat niciodată”

Iris Jones, o femeie în vârstă de 84 de ani, a vorbit deschis despre capcanele întâlnirilor online, după ce s-a căsătorit cu un bărbat mai tânăr decât ea cu 47 de ani.  

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.