România, în topul scumpirilor la prețurile de construcție pentru casele și apartamentele noi. La cât se ridică prețurile

×
Codul embed a fost copiat

România este în topul scumpirilor la prețurile de construcție pentru casele și apartamentele noi. În ultimul deceniu, majorările au trecut de 60%, ceea ce ne plasează pe locul secund în Uniunea Europeană, după Ungaria.

Creșterea nivelului de trai și cererea au susținut sectorul construcțiilor în acest timp. Suntem, însă printre fruntașii Europei și la locuințele fără toaletă ori duș în interior.

Acum zece ani, pentru o casă de 120 de mp ridicată de la zero, într-un oraș mare din România, costurile de construcție, cu tot cu finisaje, se ridicau la 65.000 euro. Acum, pentru aceeași locuință, nota de plată ajunge la 123.000 de euro, spune un dezvoltator imobiliar, care ridică un ansamblu rezidențial în Sibiu.

Raul Țărnaru, dezvoltator imobiliar:În 2010, un dezvoltator avea profit de 100%, azi discutăm de 15-25%, 30% e ideal. Metrul pătrat, în România, este între 30 și 40%, metrul pătrat final versus cât e în Vest”.

În ultimul deceniu, prețurile de construcție pentru locuințele noi au crescut, în medie, cu 25% în Uniunea Europeană. E drept că anul 2010, de la care începe comparația, prețurile erau încă sub influența crizei financiare. Noi am ajuns în acest timp la o creștere mult peste media europeană - avem 63%. Doar Ungaria ne depășește, cu o creștere de 88%, potrivit Eurostat. Dintre toate țările Uniunii, singura cu prețuri în scădere e Grecia.

Citește și
Persoane fara adapost
Guvernul a aprobat strategia pe cinci ani pentru incluziunea persoanelor fără adăpost din România. Ce prevede documentul
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

La noi, scumpirea materialelor și a forței de muncă au dus prețurile în sus. În 2010, salariul minim brut era 600 de lei, iar acum este de peste patru ori mai mare.

Antoanela Comșa, preşedintele Asociaţiei Investitorilor în Real Estate:Am început să importăm multe dintre materiale: ciment, fier, devenim comparabili cu Vestul. Avem un salariu pentru ramura de construcții care este sensibil mai mare decât celelalte salarii, ne confruntăm cu o lipsă de forță de muncă și știm că prețul e dat și de raportul cerere-ofertă, și atunci a început să coste foarte mult manopera”.

Deși sectorul imobiliar s-a dezvoltat exploziv în ultimul deceniu pe fondul cererii crescute, rămânem fruntași într-un clasament rușinos. 20% dintre locuințele noastre nu au baie, toaletă sau duș în interior, potrivit statisticii europene, iar Capitala rămâne înconjurată de localități unde s-au construit haotic apartamente și case în zone fără canalizare și străzi asfaltate.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Vremea rea a pus stăpânire pe tot globul. Mii de locuințe au rămas fără curent electric, iar autoritățile au emis recomandări
Vremea rea a pus stăpânire pe tot globul. Mii de locuințe au rămas fără curent electric, iar autoritățile au emis recomandări

Mai multe stații de metrou din Madrid au fost închise, joi seară, după ce puhoaiele, antrenate de mai multe zile de ploi, s-au revărsat în subteran.

Guvernul a aprobat strategia pe cinci ani pentru incluziunea persoanelor fără adăpost din România. Ce prevede documentul
Guvernul a aprobat strategia pe cinci ani pentru incluziunea persoanelor fără adăpost din România. Ce prevede documentul

Guvernul a aprobat o strategie pe cinci ani pentru incluziunea persoanelor fără adăpost din România. Acest demers ar putea să îi ajute pe cei fără locuințe să se reintegreze în societate, să intre în piața muncii sau să se reunească cu familia.

Mai mulți indivizi sunt cercetați pentru furturi din locuințe, în Dâmbovița. Atacurile se dădeau noaptea și vizau vârstnici
Mai mulți indivizi sunt cercetați pentru furturi din locuințe, în Dâmbovița. Atacurile se dădeau noaptea și vizau vârstnici

După o serie întreagă de furturi din mai multe localități din Dâmbovița, polițiștii au descins, miercuri dimineață, la locuințele unor suspecți.

(P) Fii smart pe energie chiar dacă dai centrala mai tare. Cum să păstrezi căldura în locuințe fără să te ardă la buzunare
(P) Fii smart pe energie chiar dacă dai centrala mai tare. Cum să păstrezi căldura în locuințe fără să te ardă la buzunare

Fii smart pe energie și atunci când afară e frig, dar vrei ca acasă să-ți fie bine. Nu înseamnă să mai iei o haină în plus, ci doar să ții seama de unele sfaturi care pot crește efciența energetică, fără să sacrifici confortul locuinței.

Un mort și mai mulți dispăruți după o explozie în insula anglo-normandă Jersey | VIDEO
Un mort și mai mulți dispăruți după o explozie în insula anglo-normandă Jersey | VIDEO

O persoană a murit şi mai multe sunt date dispărute în urma unei explozii şi a unui incendiu la un bloc de locuinţe în insula anglo-normandă Jersey din Canalul Mânecii, a anunţat sâmbătă poliţia, citată de Reuters, DPA şi France Presse.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.