Rețete de friptură de miel. Secrete pentru o masă perfectă de Paște

Friptura de miel
Shutterstock

Sunt o mulțime de rețete de friptură de miel, care mai de care mai delicioase pentru a avea în meniul de Paște cele mai bune preparate.

Un secret important de care ar trebui să ții cont este că mielul ar trebui gătit la foc lent pentru câteva ore bune. Acest truc este valabil pentru aproape orice bucată de miel, în afara cotletelor.

Friptură de miel la cuptor

Pentru această rețetă, cel mai bine ar fi să folosești un picior sau un umăr de miel. Aceste bucăți de carne au un conținut mai mare de grăsime, ceea ce va crea o friptură fragedă și suculentă.

Ai nevoie de:

► O pulpă de miel
► 2 căței de usturoi
► 3 linguri ulei de măsline
► Boia dulce
► Sare
► Piper
► Legume pentru garnitură: morcovi, roșii cherry, cartofi noi

Citește și
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Pentru cele mai bune rezultate, freacă bine carnea cu condimente și las-o la marinat peste noapte. A doua zi, scoate carnea, unge-o cu puțin ulei, adaugă legumele în tavă pe lângă pulpă și bag-o la cuptor pentru măcar trei ore, la foc mic.

Poți face mici incizii în carne pentru a înfige bucățele de usturoi sau poți pune felii de usturoi în tavă.

Dacă observi că mielul începe să facă o crustă, poți să acoperi tava și să lași să se gătească așa. În ultimele 10 minute, ar trebui să iei folia și să mărești focul, pentru a avea o carne crocantă la exterior și fragedă și suculentă în interior. Servește bucățile de friptură cu legumele coapte și zeama pe care a lăsat-o carnea în tavă.

Friptura de miel

Friptură de miel la cuptor cu vin

Multe rețete de friptură de miel cer vin. Acesta este pentru a adăuga aromă, dar și umiditate cărnii.

Ai nevoie de:

► O pulpă de miel
► 3 căței de usturoi
► 40 ml ulei
► 200 ml vin roșu
► Sare
► Piper
► Rozmarin
► Cimbrișor

Carnea se spală și se usucă, apoi se unge cu ulei și se condimentează cu sare, piper și ierburi aromate. Se pune într-o pungă cu fermoar sau se învelește într-o folie alimentară și se lasă la frigider pentru 12 ore sau peste noapte.

Când ești gata să o prepari, scoate carnea, cresteaz-o bine și adaugă vinul peste ea în tavă. Adaugă și usturoiul pisat bine și bag-o la cuptor la 180 de grade pentru aproximativ două ore, acoperită.

Cu 10-15 minute înainte de a fi gata, descoperă tavă și lasă să se rumenească și să prindă crustă. Poți servi cu piure de cartofi cu ceapă verde și salată proaspătă.

Friptură de miel la tigaie

Una dintre cele mai simple de rețete de friptură de miel este cea la tigaie. Cel mai bine vor ieși cotletele de miel, dar ies bine și costițele sau bucățile de pulpă.

Vei avea nevoie de:

► 4 bucăți costițe de miel
► 2 cepe
► 3 legături de usturoi verde
► 50 ml ulei
► Sare
► Piper boabe
► Rozmarin
► 2 foi de dafin

Se spală bine carnea de miel și se pune într-o oală cu apă. Când apa începe să fiarbă, se adaugă frunzele de dafin și boabele de piper. Se lasă cam 40 de minute pe foc, până când carnea e fiartă bine. Se scoate de pe foc și se lasă deoparte.

Într-o tigaie încăpătoare se pune uleiul la încins și bucățile de carne. Se întorc pe toate părțile ca să formeze acea crustă crocantă.

Ceapa se curăță și se toacă, apoi se adaugă în tigaie la sotat. Se adaugă sare, piper, rozmarin și usturoiul verde tocat.

Se lasă tigaia pe foc acoperită, la foc mediu cam 15 minute. Se servește cu orice garnitură dorești.

Friptură de miel la ceaun

Orice ai pune într-un ceaun va fi ieși gustos, iar mielul nu face excepție. Această rețetă se face ușor și este delicioasă.

Ai nevoie de:

► Pulpă de miel dezosată
► 6 căței de usturoi
► 2 cepe roșii
► 1 frunză de dafin
► 2 morcovi
► Cimbru uscat
► 1 pahar de vin roșu
► 70 ml ulei
► Sare
► Piper

Se curăță ceapa și se toacă mărunt. Uleiul se pune la încins în ceaun și se călește ceapa. Când sticlește, se adaugă carnea de miel tăiată în bucăți și se rumenește bine.

Se adaugă usturoiul tocat mărunt sau pisat, sarea, piperul, foaia de dafin, vinul și cimbrul. Se acoperă cu un capac și se lasă la foc mic cam o oră.

Trebuie să amesteci din când în când, astfel încât carnea să nu se lipească de ceaun.

Se servește friptura alături de zeama rămasă în ceaun. O poți servi cu mămăliguță sau cu orice garnitură dorești.

Friptură de miel la cuptor cu bere

Această friptură va ieși moale, suculentă și cu o aromă irezistibilă. Poți să faci o garnitură de sparanghel cu unt sau broccoli cu parmezan ori cartofi noi prăjiți la ceaun. De asemenea, poți pregăti un sos foarte rapid din vin roșu redus, unt și condimente.

Pentru această rețetă ai nevoie de:

► 3 picioare de miel
► 1 cutie de bere neagră
► 2 cepe
► Apă
► Cimbru
► 2 morcovi
► 3 căței de usturoi
► Sare
► Piper
► 60 ml ulei

Se încinge uleiul și se spală legumele, apoi se toacă. Se adaugă în oală și se rumenesc. Carnea se condimentează și se adaugă și ea, rumenind-o bine pe toate părțile. Pune totul într-o tavă, adaugă usturoiul tocat mărunt, berea și 2 pahare de apă fierbinte.

Se pune totul la cuptorul preîncins la 180 de grade și se lasă cam o oră jumătate cu folie de aluminiu deasupra. În ultimele 20 de minute, se îndepărtează folia și se lasă carnea descoperită, să formeze acea crustă delicioasă.

Friptura de miel la cuptor cu bere este gata și poate fi servită.

Friptura de miel

Friptură de miel cu ceapă și usturoi verde

Usturoiul verde și ceapa sunt delicioase în combinație cu carnea grea de miel. Aceste două ingrediente singure vor da o aromă inconfundabilă mielului, așa că ar trebui să le folosești din plin.

Ai nevoie de:

► 1 pulpă de miel sau un umăr
► 3 legături ceapă verde
► 2 legături usturoi verde
► Sare
► Piper
► 1 legătură pătrunjel
► Ulei
► Sare
► Piper
► Cimbru

Carnea de miel se spală și se taie în bucăți potrivite. Ceapa și usturoiul se spală și se taie și ele.

Într-o tavă încăpătoare se pune carnea, se condimentează bine și se adaugă jumătate din cantitatea de usturoi și ceapă și cam jumătate de cană de apă.

Se pune friptura la cuptor la 160 de grade. Când carnea s-a rumenit, se întoarce și se adaugă ceapa și usturoiul rămase. Se mai lasă la cuptor cam o oră și se scoate. Se servește cu o salată proaspătă.

Friptură de miel înăbușită

Orice fel de carne este senzațională dacă este înăbușită, iar mielul nu face excepție. Cu condimentele potrivite, această rețetă va ieși minunată și o vei repeta an de an.

► 1 kg carne de miel cu os
► 100 ml ulei
► 4 morcovi
► 3 cepe
► 4 căței de usturoi
► Boia dulce
► Sare
► Piper
► Cimbru uscat
► Rozmarin

Se spală carnea și se condimentează bine. Se curăță și se toacă legumele. Într-o tigaie încăpătoare se pune uleiul la încins și bucățile de miel, puțină apă și apoi legumele.

Se mai adaugă treptat apă, când aceasta scade. Se pun condimentele și când carnea e înăbușită, se poate servi alături de legumele pe care le-ai avut lângă ea.

Friptură din măruntaie de miel

O rețetă inedită, dar delicioasă pentru cei care adoră măruntaiele de miel și drobul. Organele sunt o parte importantă din miel și mulți aleg să le pregătească acasă. Printre atâtea rețete de friptură de miel, aceasta este cea mai inedită, având în vedere că oamenii fac friptură doar din carnea mielului, nu și din organe.

Ai nevoie de:

► 2 kg măruntaie de miel
► 60 ml ulei
► 2 cepe
► Sare
► Piper
► 200 ml vin alb
► Apă
► 2 foi de dafin
► 3 căței de usturoi
► 20 g amidon

Pentru această rețetă va trebui să cureți grăsimea de pe organe și să le speli bine. Într-o tigaie se încinge uleiul și se adaugă ceapa tocată, apoi se călește. Când se înmoaie ceapa, se adaugă măruntaiele, sare, piper și se lasă la rumenit.

Se toarnă vinul și puțină apă, cât să acopere măruntaiele. Se adaugă frunze de dafin și feliuțele de usturoi și se lasă să clocotească totul.

Focul se reduce și se acoperă tigaia. Se mai lasă cam 30 de minute pe foc și se ia capacul, lăsând toată zeama să se reducă. Se asezonează bine și se adaugă amidonul. Acum trebuie să amesteci totul ca să se formeze un sos și să nu se facă cocoloașe. Când sosul s-a format, se mai lasă 2 minute pe foc și se servește friptura caldă, fie cu mămăligă, fie cu piure de cartofi.

Sunt multe rețete de friptură de miel, așa că trebuie să o alegi pe cea care îți place cel mai mult, însă ține minte că în fiecare rețetă poți schimba bucata de carne, condimentele sau orice altă variabilă. Poți să faci propria rețetă de friptură de miel cu ingredientele care îți plac.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Şaptesprezece pistoale, fără serie şi fără muniţie, găsite într-un camion care încerca să intre în România
Şaptesprezece pistoale, fără serie şi fără muniţie, găsite într-un camion care încerca să intre în România

Şaptesprezece pistoale de calibrul 9 milimetri, fără serie şi fără muniţie, au descoperite într-un camion care încerca să intre în ţară pe la Calafat. Şoferul, cetăţean străin, nu a putut prezenta documente pentru arme şi a fost reţinut.

VOYO ți-a pregătit trei filme de excepție. Intră acum în cont și află ce poți viziona săptămâna aceasta
VOYO ți-a pregătit trei filme de excepție. Intră acum în cont și află ce poți viziona săptămâna aceasta

Trei filme de excepție sunt săptămâna aceasta disponibile pe VOYO. Intră chiar acum și urmărește Darkness of Man (2024), Knives Out (2019) și Jexi (2019).

Gheretele de la Aeroportul Otopeni cu sandvișuri de 55 de lei, închise de ANPC. Prețuri colosale, cu jeg inclus
Gheretele de la Aeroportul Otopeni cu sandvișuri de 55 de lei, închise de ANPC. Prețuri colosale, cu jeg inclus

ANPC a închis 11 puncte de lucru și a dat amenzi de peste 367.000 de lei printre gheretele nou-deschise de pe Aeroportul Otopeni, care vindeau sandvișuri cu 55 de lei și merdeneaua cu 20 de lei. În ciuda prețurilor uriașe, acestea erau pline de jeg.  

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă