Refugiatul ucrainean prins băut la volan și care a provocat un accident teribil în Ipotești, reținut de polițiști

×
Codul embed a fost copiat

Un șofer din Ucraina a fost reținut, marți seară, după ce a provocat un grav accident în comuna botoșăneană Ipotești.

Bărbatul, care se urcase băut la volan, a intrat într-o depășire periculoasă și s-a izbit de o mașină care venea din sens opus. În ea se aflau un bărbat, împreună cu soția și fiica minoră.

Impactul a fost atât de puternic încât mașina care circula regulamentar a fost proiectată într-un gard. Cei doi soți au ajuns la spital în stare gravă, în timp fiica lor a scăpat cu răni ușoare.

Și pasagerul din mașina șoferului ucrainean este internat, cu numeroase fracturi la coloana vertebrală. Poliţiştii au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi conducere sub influenţa alcoolului.

Ionuț Epureanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava: „S-a stabilit faptul ca șoferul în vârstă de 30 de ani avea o alcoolemie de 2,17 la mie. S-a dispus de către polițiștii rutieri masura reținerii pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de joi să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava și, ulterior, instanței competente cu propunere de măsuri procesuale”.

Citește și
accident filmat timisoara
VIDEO Tânăr lovit în plin de o mașină, pe o trecere de pietoni din Timișoara
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială
Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
VIDEO Accident violent în Timișoara. Un motociclist a lovit un taxi, pe care l-a răsturnat
VIDEO Accident violent în Timișoara. Un motociclist a lovit un taxi, pe care l-a răsturnat

Un accident violent s-a petrecut într-o intersecție din Timișoara. Un taximetru s-a răsturnat, iar un motociclist a fost proiectat câțiva metri pe asfalt, în urma unui impact violent.

VIDEO Tânăr lovit în plin de o mașină, pe o trecere de pietoni din Timișoara
VIDEO Tânăr lovit în plin de o mașină, pe o trecere de pietoni din Timișoara

Un tânăr de 17 ani a fost lovit în plin de o mașină, pe o trecere de pietoni din Timișoara. Băiatul nu s-a asigurat, și a traversat strada în fugă, împreună cu alți doi tineri, care au scăpat nevătămați.

Accident cu 4 victime, produs în Suceava de un refugiat ucrainean beat. Mașina victimelor urma să intre în curtea casei
Accident cu 4 victime, produs în Suceava de un refugiat ucrainean beat. Mașina victimelor urma să intre în curtea casei

Un șofer ucrainean beat, refugiat în România, a produs sâmbătă noaptea un grav accident rutier în Suceava, soldat cu rănirea sa și a altor trei persoane, o familie care în momentul impactului voia să intre cu mașina în curtea casei.

 

Recomandări
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu

La trei zile de la alegerile locale din 9 iunie încă se numără voturi, după ce președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a interzis - până la obținerea datelor finale - orice întrerupere a procesului de verificare și centralizare.  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie.