Peste 120.000 de români își serbează numele de Sfântul Ilie. La Polovragi este cea mai mare petrecere câmpenească din Oltenia

×
Codul embed a fost copiat

Peste 120.000 de români își serbează joi numele de Sfântul Ilie. Cu această ocazie, la Polovragi, în Gorj, are loc cea mai mare petrecere câmpenească din Oltenia.

Mii de oameni s-au adunat acolo, mai ales că în această zi de mare sărbătoare nu se lucrează.

Vizitator: „Îmi pare foarte bine că se reînnoadă tradițiile noastre strămoșești, de oieri și de ocupația de bază a acestor ținuturi, Jina, Băbeni, partea asta a Corbilor.”

Numită și „Nedeia de Sfântul Ilie”, petrecerea este și o sursă bună de venit pentru comercianţi, majoritatea producători locali. La multe tarabe s-au vândut mici, frigărui, sau tocană de oaie făcută la ceaun.

Comerciant
: „De Sfântul Ilie este foarte multă lume, vin de 30 și ceva de ani aici, la târgul acesta, tatăl meu a fost croitor, înainte se numea și ceaprazar, făcea pălării.”

Comerciant: „Avem o fabrică mai micuță și le lucrăm manual, pielea e foarte bine aleasă de noi, personal mergem după ea în Italia, aducem în România și se prelucrează încălțămintea acasă la noi.”

Citește și
sfantul ilie
Sărbătoare cu dans și voie bună în Dâmbovița, unde localnicii îl sărbătoresc pe Sfântul Ilie, ocrotitorul localității
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În alte zone din ţară, satele sunt pustii. Acolo oamenii cred cu tărie că munca în această zi l-ar înfuria atât de tare pe Sfântul Ilie, încât ar arunca spre ei tunete şi fulgere. Localnicii din satul argeşean Băbana, de pildă, preferă să se odihnească.

Reporter: Dar de Sfântul Ilie, dacă munciți, ce se întâmplă?

Bărbat: „Mare păcat, doamnă, mare păcat! E rău de ploaie, de grindină, nu este bine! Deci astăzi nu munciți deloc! Nu muncim nici mâine, de frică!”

Sfântul Ilie este cunoscut ca cel aducător de ploi.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Sfântul Ilie, sărbătorit pe 20 iulie. Tradiții și obiceiuri: ce nu este bine să faci în această zi
Sfântul Ilie, sărbătorit pe 20 iulie. Tradiții și obiceiuri: ce nu este bine să faci în această zi

Pe 20 iulie, Biserica Ortodoxă îl sărbătorește pe Sfântul Ilie Tesviteanul, cunoscut ca Făcătorul de minuni și cel care a adus ploaia, după trei ani de secetă.

Sărbătoare cu dans și voie bună în Dâmbovița, unde localnicii îl sărbătoresc pe Sfântul Ilie, ocrotitorul localității
Sărbătoare cu dans și voie bună în Dâmbovița, unde localnicii îl sărbătoresc pe Sfântul Ilie, ocrotitorul localității

Sărbătoare mare în comuna Gura Ocniţei, din judeţul Dâmboviţa, unde în centrul atenţiei este Sfântul Ilie, ocrotitorul localităţii.

Sfântul Ilie se sărbătorește pe 20 iulie. Tradiții și obiceiuri
Sfântul Ilie se sărbătorește pe 20 iulie. Tradiții și obiceiuri

Pe 20 iulie, Biserica Ortodoxă îl sărbătorește pe Sfântul Ilie Tesviteanul, cunoscut ca Făcătorul de minuni și cel care a adus ploaia, după trei ani de secetă.

Mănăstirea Sfântul Ilie a fost ocolită ca prin miracol de un incendiu de proporții, în Grecia
Mănăstirea Sfântul Ilie a fost ocolită ca prin miracol de un incendiu de proporții, în Grecia

După patru zile de infern roșu, pompierii români ajunși în Grecia și colegii lor sunt aproape să câștige lupta cu incendiile de vegetație.

Patru copii au rămas fără tată, iar mama este în spital. Au vrut să facă bulion de Sfântul Ilie
Patru copii au rămas fără tată, iar mama este în spital. Au vrut să facă bulion de Sfântul Ilie

O adevărată tragedie a lovit o familie cu patru copii din comuna Bârla, județul Argeș.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.