O tânără din Pakistan a fost condamnată la moarte din cauza unor mesaje de pe WhatsApp

WhatsApp
Shutterstock

O tânără musulmană a fost condamnată miercuri la moarte în Pakistan pentru că a trimis pe aplicaţia WhatsApp un text şi caricaturi cu profetul Mahomed considerate „blasfematoare”.

Blasfemia este un subiect ultrasensibil în Pakistan, ţară cu o majoritate predominant musulmană, unde persoanele declarate vinovate de ofensă la adresa islamului riscă pedepse mergând până la sentinţa capitală, chiar dacă nu a fost niciodată aplicată pentru o astfel de condamnare.

Aneeqa Ateeq, de 26 de ani, a fost arestată în mai 2020 şi inculpată pentru că a difuzat pe WhatsApp 'conţinut blasfemator', între care caricaturi, potrivit unui rezumat publicat de tribunal, scrie Agerpres.

Decizia tribunalului a fost anunţată în oraşul-garnizoană Rawalpindi (nord). Tribunalul a ordonat ca Aneeqa Ateeq să fie 'spânzurată', tânăra fiind de asemenea condamnată la 20 de ani de închisoare.

Aproximativ 80 de persoane sunt încarcerate în Pakistan pentru blasfemie, dintre care jumătate au fost condamnate la închisoare pe viaţă sau la pedeapsa capitală, conform Comisiei americane asupra libertăţii religioase în lume.

Citește și
Cum a scăpat o femeie în ultima clipă de a fi lovită de tren, într-o gară din Suceava. Când realizează, își face cruce VIDEO
Cum a scăpat o femeie în ultima clipă de a fi lovită de tren, într-o gară din Suceava. Când realizează, își face cruce VIDEO
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Militanţii pentru drepturile omului susţin că acuzaţiile de blasfemie sunt lansate cu regularitate în mod abuziv pentru reglări de conturi personale. Deşi în majoritatea cazurilor acestea îi vizează pe musulmani, ele nu ocolesc nici minorităţile religioase, în special comunitatea creştină, subliniază ei.

În decembrie, directorul srilankez al unei fabrici din Pakistan a fost linşat şi incendiat de o mulţime furioasă, după ce a fost acuzat de blasfemie.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Moarte suspectă în cazul tinerei de 24 de ani care a fost găsită fără suflare în apartamentul său
Moarte suspectă în cazul tinerei de 24 de ani care a fost găsită fără suflare în apartamentul său

Poliţiştii din Capitală anchetează o moarte suspectă în cazul tinerei de 24 de ani care a fost găsită fără suflare în apartamentul său din Piaţa Romană.

Cum a scăpat o femeie în ultima clipă de a fi lovită de tren, într-o gară din Suceava. Când realizează, își face cruce VIDEO
Cum a scăpat o femeie în ultima clipă de a fi lovită de tren, într-o gară din Suceava. Când realizează, își face cruce VIDEO

O femeie a scăpat în ultima clipă de a fi lovită de tren, în timp ce traversa calea ferată într-o gară din Suceava, fără să se asigure. Când își dă seama cât de aproape a fost de moarte, femeia și-a făcut cruce.

 

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.