O fată a murit sufocată în urma unei provocări de pe TikTok

tiktok
Shutterstock

O fată a murit prin asfixie în Palermo (Sicilia, în sudul Italiei) în timp ce participa la o provocare numită „jocul cu eşarfa'' de pe reţeaua socială TikTok, relatează vineri AFP care citează media italiene.

Antonella, în vârstă de 10 ani, care participa la o ''blackout challenge'' pe TikTok, în baia din casa familiei sale, şi-a legat o curea în jurul gâtului cu scopul de rămâne fără răsuflare cât mai mult timp, în timp ce se filma cu telefonul mobil, transmite Agerpres.

Sora ei în vârstă de cinci ani a fost cea care i-a descoperit trupul inconştient, miercuri seara.

Fata a fost transportată imediat de părinţi la spitalul de pediatrie din Palermo, însă nu a supravieţuit.

„Jocul cu eşarfa'', în care copiii îşi blochează respiraţia până când leşină pentru a experimenta senzaţii tari, provoacă în fiecare an accidente, dintre care unele sunt fatale.

Citește și
mesaj
O femeie a rămas șocată, după ce a descoperit un mesaj scris pe tomberonul ei: „Presupun că este un lucru rău”. FOTO
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Părinţii au relatat cotidianului La Repubblica că o altă soră a fetei, în vârstă de nouă ani, a fost cea care le-a explicat ce s-a întâmplat. ''Antonella juca jocul asfixierii'', le-a spus ea.

„N-am ştiut nimic. Nu ştiam că ea participa la acel joc. Ştiam că Antonella intra pe TikTok pentru coregrafii, pentru a se uita la videoclipuri. Dar cum mi-aş fi putut imagina această atrocitate?'', a explicat tatăl fetei pentru publicaţia citată.

„Fiica mea, micuţa mea Antonella care moare din cauza jocurilor extreme de pe TikTok: cum pot accepta?'', a adăugat Angelo Sicomero, care împreună cu soţia sa a decis să doneze organele fetei, astfel încât „alţi copii să poată trăi datorită ei''.

Parchetul din Palermo a deschis o anchetă pentru „incitare la sinucidere''. Telefonul mobil al fetei a fost confiscat de anchetatori, care urmează să stabilească dacă Antonella era conectată cu alţi participanţi, dacă a fost invitată de o altă persoană să ia parte la provocare sau dacă a realizat înregistrarea video pentru prieteni sau cunoscuţi.

Ca reacţie la această tragedie, platforma lansată în 2016, care declară că are 100 de milioane de utilizatori în Europa, a emis un comunicat.

„Siguranţa comunităţii TikTok este prioritatea noastră principală, suntem la dispoziţia autorităţilor competente pentru a colabora la ancheta lor'', se arată în document.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Rusia a cerut reţelelor sociale să nu promoveze către minori protestele anti-Kremlin ale lui Navalnîi
Rusia a cerut reţelelor sociale să nu promoveze către minori protestele anti-Kremlin ale lui Navalnîi

Autorităţile ruse au cerut reţelelor sociale, inclusiv aplicaţiei TikTok, să înceteze să difuzeze postări care încurajează minorii să ia parte la protestele anti-Kremlin organizate de Aleksei Navalnîi, opozant al președintelui Vladimir Putin.

O femeie a rămas șocată, după ce a descoperit un mesaj scris pe tomberonul ei: „Presupun că este un lucru rău”. FOTO
O femeie a rămas șocată, după ce a descoperit un mesaj scris pe tomberonul ei: „Presupun că este un lucru rău”. FOTO

O femeie din SUA a postat pe TikTok un filmuleț în care le arăta urmăritorilor ei mesajul pe care l-a găsit scris în zăpadă, pe tomberonul ei.

O tânără a aflat că avea Covid-19 în timp ce testa o băutură pe TikTok
O tânără a aflat că avea Covid-19 în timp ce testa o băutură pe TikTok

O tânără de 19 ani din SUA și-a dat seama că este infectată cu Covid-19 în timp ce se filma pe TikTok gustând o nouă băutură de la Starbucks.

O cunoscută vloggeriţă, incendiată de fostul soţ într-o transmisiune LIVE pe TikTok. A murit după 2 săptămâni
O cunoscută vloggeriţă, incendiată de fostul soţ într-o transmisiune LIVE pe TikTok. A murit după 2 săptămâni

O femeie de 30 de ani a fost arsă de vie de fostul soț, iar oroarea a fost transmisă live pe Tiktok. Pe fundal se aud țipetele îngrozite ale victimei și familiei sale, care a asistat la oribila faptă.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.