O familie a făcut o descoperire macabră într-o valiză cumpărată la licitație, în Noua Zeelandă

police do not cross
Shutterstock

Poliția din Noua Zeelandă a deschis o anchetă, după ce o familie a găsit rămășițe umane într-o valiză cumpărată la o licitație. Valiza se afla în interiorul unui container.

Acum, polițiștii încearcă să afle identitatea persoanei în cauză, pentru a anunța familia. 

Reprezentanții poliției au precizat că nu cred că familia care a făcut descoperirea ar fi implicată în vreun fel în modul în care rămășitele au ajuns în locul respectiv, conform The Guardian. 

„Apreciem că există un interes public semnificativ pentru ceea ce s-a întâmplat, totuși, având în vedere natura descoperirii, mai sunt investigații de făcut”, a spus Tofilau Faamanuia Vaaelua, reprezentant al poliției, înainte de a transmite presei că nu are alte comentarii de făcut.

“Îmi pare rău pentru familia care a descoperit, că nu au de-a face cu asta. Să recunoască cine este vinovat. Este nedrept. Este îngrozitor”, a transmis un vecin al familiei respective.

Citește și
rapita
Și-a răpit fosta soție și a dus-o într-o pădure. Ce i-a dat când au ajuns: „Am zis că ăsta e sfârșitul”
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială
Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Un fotomodel din Rusia care l-a numit ”psihopat” pe Putin a fost găsită moartă după 1 an
Un fotomodel din Rusia care l-a numit ”psihopat” pe Putin a fost găsită moartă după 1 an

Cadavrul unui fotomodel rus, care l-a numit „psihopat” pe Vladimir Putin, a fost găsit într-o valiză la un an după ce a fost dată dispărută.  

Și-a răpit fosta soție și a dus-o într-o pădure. Ce i-a dat când au ajuns: „Am zis că ăsta e sfârșitul”
Și-a răpit fosta soție și a dus-o într-o pădure. Ce i-a dat când au ajuns: „Am zis că ăsta e sfârșitul”

Un bărbat din Rusia și-a răpit fosta soție și a băgat-o într-o valiză, pentru a o duce într-o pădure „la o întâlnire romantică”.

Recomandări
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei

Președintele maghiar Viktor Orbán și șeful NATO, Jens Stoltenberg, au ajuns la un acord, după o zi de negocieri "dificile".  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.