Momentul în care un bărbat vede o creatură bizară, pe stradă. ”Părea ca un extraterestru”

×
Codul embed a fost copiat

O creatură cum nu a mai fost văzută niciodată i-a ieşit în cale unui bărbat din Slovacia. Aflat în drum spre serviciu, omul a încremenit când a dat nas în nas cu ciudăţenia. A crezut iniţial că e un extraterestru.

L-a filmat, apoi a plecat într-un suflet cu înregistrarea pentru a cere o părere avizată.

Nu e o secvenţă dintr-un film ştiinţifico-fantastic. Ci o bazaconie cât se poate de reală, care l-a şocat pe acest bărbat. Pentru că lucrează într-un institut astronomic, s-a gândit imediat că ar putea fi un musafir venit dintr-o altă galaxie.

Marek Husarik, cel care a descoperit ciudăţenia: ”La început, m-am gândit că e ceva venit de pe o altă planetă. Părea ca un extraterestru, cel puţin de la distanţa de unde am văzut eu”.

Individul a povestit că aşa-zisa masă curgătoare avea trei braţe lungi de aproape 50 de centumetri. A filmat câteva cadre cu ciudăţenia în acţiune şi a mers să rezolve misterul, cerându-le părerea celor care se ocupă cu studierea insectelor.

Citește și
dezastru Siberia
Un obiect extraterestru s-a prăbuşit în Rusia şi a schimbat relieful unei regiuni
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Lubomir Panigaj, entomolog: ”Este o filmare interesantă, poate chiar înfricoşătoare la prima vedere”.

După ce a studiat arătarea în amănunt, acest entomolog a venit cu o primă concluzie.

Lubomir Panigaj, entomolog: ”Cred că sunt cel mai probabil larve care migrează, ceva asemănător insectelor din ordinul Diptera, cu două aripi, dacă le putem spune aşa. Ele pot migra în locuri în care în cele din urmă eclozează”.

În schimb, presa din Slovacia susţine că ar fi de fapt nişte pui de omidă care stau să iasă din găoace. Experţii spun însă că mai au nevoie de alte înregistrări pentru a da verdictul final sau, în cel mai bun caz, cineva să meargă în pădurea respectivă pentru a lua câteva probe pe care le vor analiză în detaliu în laborator.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Un obiect extraterestru s-a prăbuşit în Rusia şi a schimbat relieful unei regiuni
Un obiect extraterestru s-a prăbuşit în Rusia şi a schimbat relieful unei regiuni

Un obiect extraterestru s-a prăbuşit în Rusia şi a schimbat relieful unei regiuni

Un obiect extraterestru s-a prăbuşit în Rusia şi a schimbat relieful unei regiuni
Un obiect extraterestru s-a prăbuşit în Rusia şi a schimbat relieful unei regiuni

Fenomen misterios în Siberia, unde un obiect din spaţiu a schimbat relieful.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.