Momentul în care o maimuță strică fotografia unei familii. Gestul obscen făcut de animal

Gestul obscen făcut de animal
Profimedia

O familie a rămas mută de uimire în momentul în care o maimuță s-a băgat în poza lor și a făcut un gest obscen.

Familia Hicks din Australia a mers în vacanță în Bali. Acolo, cei 5 au vizitat și „Pădurea Maimuțelor”, un obiectiv popular turistic, în acea zonă.

Mulți turiști obișnuiesc să se fotografieze cu maimuțele, iar asta a vrut să facă și familie Hicks. Cuplul și cei trei copii ai lor s-au așezat pe o bordură pentru a face o poză, însă la un moment dat, în cadru a intrat și o maimuță.

Mai mult, animalul i-a uimit pe toți în momentul în care a arătat și un gest obscene la cameră, potrivit Metro.

„Ghidul s-a oferit să ne facă o fotografie, iar apoi o maimuță a intrat în cadru. Ghidul avea câtea alune în mână, iar animalul probabil a simțit. A fost foarte amuzant”, a spus mama celor trei copii.

Citește și
maimuta
Reușită istorică. S-a născut prima maimuță din țesut testicular congelat și decongelat
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

 

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
A fost ”umilită”, după ce a făcut o poză cu o maimuță. Părinții ei au văzut totul. VIDEO
A fost ”umilită”, după ce a făcut o poză cu o maimuță. Părinții ei au văzut totul. VIDEO

O tânără din Noua Zeelandă a fost ”umilită” în public, după ce o maimuță a reușit să îi dea jos rochia.

Reușită istorică. S-a născut prima maimuță din țesut testicular congelat și decongelat
Reușită istorică. S-a născut prima maimuță din țesut testicular congelat și decongelat

O maimuţă care s-a născut după ce oamenii de ştiinţă au reuşit să congeleze şi să decongeleze ţesut testicular prelevat anterior chimioterapiei ar putea oferi o speranţă pacienţilor tineri diagnosticaţi cu cancer care îşi doresc să aibă copii.

Testele grilă au produs confuzie la Simulare BAC 2019.
Testele grilă au produs confuzie la Simulare BAC 2019. "Şi o maimuţă scoate 25%"

Testele grilă, pe care ministrul Educaţiei vrea să le includă în bacalaureatul de anul viitor, i-au bulversat şi pe elevi dar şi pe profesori.

Ce au pățit 6 persoane, după ce au mâncat o maimuță pe cale de dispariție
Ce au pățit 6 persoane, după ce au mâncat o maimuță pe cale de dispariție

Șase persoane au fost arestate, în Vietnam, după ce au ucis și mâncat o maimuță. Oamenii, cu vârste cuprinse între 35 și 59 de ani, au transmis întregul eveniment live pe Facebook.

Recomandări
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu

La trei zile de la alegerile locale din 9 iunie încă se numără voturi, după ce președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a interzis - până la obținerea datelor finale - orice întrerupere a procesului de verificare și centralizare.  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.