Mii de credincioși au participat la pelerinajele de Florii din toată țara. „Îmi este atât de ușor sufletul, trupul”

×
Codul embed a fost copiat

La noi, mii de oameni, în toată țara, au participat la pelerinajele de Florii, sărbătoarea de care ne vom bucura duminică, și care marchează Intrarea Domnului în Ierusalim.

În mai multe orașe au fost organizate procesiuni pentru Duminica Floriilor.

În București, oamenii au pornit pe străzi cu flori și ramuri verzi de salcie în mâini.

Enoriaș:Îmi este atât de ușor sufletul, trupul, foarte bine, vin cu toată dragostea și îmi place atât de mult”.

Enoriaș: E o zi frumoasă. Întâmpinarea Domnului, o întâmpinăm cu finic, cu salcie, cu sănătate”.

Citește și
peste
Peste 1.300 de kilograme de pește din piețele din București au fost confiscate de ANPC, înainte de Florii
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Enoriaș:Lângă atâtea necazuri pe care le-am avut, cea mai mare bucurie, că mi se face pielea de găină. Cele mai frumoase sărbători, de Paște, de Florii”.

Procesiunea a început la Mănăstirea Radu Vodă. Preoții au sfințit ramurile de salcie, care au fost oferite credincioșilor în drumul lor până la Catedrala Patriarhală.

Nectarie Șofelea, starețul mănăstirii Radu Vodă:Sărbătoarea intrării Mântuitorului Iisus Hristos în Ierusalim este un moment deosebit de important pentru noi toți, pentru că, pe de-o parte, ne aduce aminte de acest moment deosebit din istoria Noului Testament, iar pe de altă parte, prin Duhul Sfânt, ne face părtași la acest moment, participând și noi în mod real la această lucrare, pe care Hristos a făcut-o cu puțin timp înainte de pătimirile sale și de învierea Sa din morți”.

Peste 1.000 de pelerini au străbătut străzile și în Brăila. Au plecat de la Biserica Sfânta Parascheva către Catedrala Nașterii Domnului, cu speranță în suflet.

Enoriaș: Am simțit o relaxare deosebită și cu aceleași gânduri am venit și voi veni și în continuare”.

ÎPS Casian Crăciun, arhiepiscopul Dunării de Jos:Mai întâi Iisus s-a arătat pe sine, învierea și viața. Eu sunt învierea și viața. Cel ce crede în Mine, viu va fi de va și muri”.

De luni începe Săptămâna Mare, a patimilor Mântuitorului Hristos, o săptămână dedicată rugăciunii și postului.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Mesaje de Florii 2023. Ce urări și SMS-uri le puteți trimite celor cu nume de flori
Mesaje de Florii 2023. Ce urări și SMS-uri le puteți trimite celor cu nume de flori

Duminică de Florii este cea mai importantă sărbătoare care vestește Paștele și sărbătoarea celor care poartă nume de flori. De aceea în această zi se trimit mesaje de Florii celor care își sărbătoresc onomastica. 

Peste 1.300 de kilograme de pește din piețele din București au fost confiscate de ANPC, înainte de Florii
Peste 1.300 de kilograme de pește din piețele din București au fost confiscate de ANPC, înainte de Florii

Cu doar două zile înainte de Floriile ortodoxe, autoritatile au confiscat pește fără acte de proveniență și ținut în condiții improprii. S-au strâns în jur de 1.000 de kilograme, după controale făcute în opt piețe.

Ce pește să alegem de Florii și cum să-l gătim. Are beneficii uriașe pentru sănătate
Ce pește să alegem de Florii și cum să-l gătim. Are beneficii uriașe pentru sănătate

Probabil că mulți visează deja la o plachie de crap, o scrumbie afumată sau o saramură fierbinte, din 3-4 feluri de pește. Rămâne doar să punem gândul în practică, pentru că duminică e sărbătoarea Floriilor.

Florii 2023. Ce se sărbătorește în Duminica Floriilor și ce tradiții și obiceiuri se respectă în această zi
Florii 2023. Ce se sărbătorește în Duminica Floriilor și ce tradiții și obiceiuri se respectă în această zi

Sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim are loc în duminica dinaintea Învierii Domnului (a Sfintelor Paşti), și este cunoscută şi sub numele de Duminica Floriilor sau Duminica Stâlpărilor.

Cum va fi vremea de Paște și de Florii. Ce se întâmplă cu temperaturile după vortexul polar
Cum va fi vremea de Paște și de Florii. Ce se întâmplă cu temperaturile după vortexul polar

Peste România vine un vortex polar care va duce la o scădere a temperaturilor în toată țara, dar până de Paște vremea își va reveni. Meteorologii au anunțat cum va fi vremea de Paște și de Florii în fiecare regiune în parte.  

Recomandări
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu

La trei zile de la alegerile locale din 9 iunie încă se numără voturi, după ce președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a interzis - până la obținerea datelor finale - orice întrerupere a procesului de verificare și centralizare.  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.