Înălţarea Sfintei Cruci, sărbătoare cu post aspru şi pelerinaje. Se mai numeşte Cârstovul Viilor şi Ziua Şarpelui

cruce sapatamana patimilor isus
Pixabay

Înălţarea Sfintei Cruci, cea mai veche dintre sărbătorile creştine, aduce aminte de patimile şi moartea Mântuitorului pe Golgota, de aceea este cinstită prin post aspru, fiind totodată considerată şi data ce vesteşte sfârşitul verii şi începutul toamnei.  

Ziua de 14 septembrie mai este cunsocută în popor drept Cârstovul Viilor şi Ziua Şarpelui.

Biserica Ortodoxă sărbătoreşte Înălţarea Sfintei Cruci în fiecare an pe 14 septembrie. Aceasta este cea mai veche sărbătoare închinată cinstirii lemnului sfânt.

Tot joi se sărbătoreşte amintirea a două evenimente extrem de importante din istoria Sfintei Cruci: în primul rând, Aflarea Crucii pe care Mântuitorul Iisus Hristos a fost răstignit şi înălţarea acesteia în faţa poporului de către episcopul Macarie, la 14 septembrie 335 şi aducerea Sfintei Cruci de la perşi, în 629, în vremea împăratului bizantin Heraclius, care a aşezat-o în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim.

Istorie

Sfânta Cruce a fost aflată din porunca Sfintei împărătese Elena, mama Sfântului Împărat Constantin cel Mare. Datorită acesteia s-au găsit pe Golgota trei cruci. Pentru a afla care a fost crucea pe care a fost răstignit Mântuitorul şi care sunt crucile tâlharilor răstigniţi odată cu El, patriarhul Macarie le-a spus să atingă pe rând crucile de o femeie moartă. Femeia a înviat în momentul în care a fost atinsă de cea de-a treia cruce, cea pe care a fost răstignit Hristos.

Citește și
Diana Sosoaca, Nicolae Ciuca
VIDEO. Prima confruntare între generalul Ciucă și Șoșoacă, ”Prințesa războinică”. Liderul PNL a fugit făcându-și cruce
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

După această minune, Patriarhul a poruncit Înălţarea Sfintei Cruci la un loc înalt, de unde să o poată vedea tot poporul.

Ziua de 14 septembrie este considerată şi data ce vesteşte sfârşitul verii şi începutul toamnei. Calendarul popular consemnează această zi şi sub alte denumiri, cum ar fi Cârstovul Viilor şi Ziua Şarpelui. Sub prima denumire, ziua este cunoscută mai ales în zonele deluroase şi sudice, în zonele viticole, marcând începutul culegerii viilor.

A doua denumire este legată de faptul că, din această zi, se crede că şerpii şi alte reptile încep să se retragă în ascunzişurile subterane, hibernând până în primăvară. La sate, încă se mai crede că şerpii, înainte de a se retrage, se strâng mai mulţi la un loc, se încolăcesc şi produc o mărgică numită "piatra nestemată", ce ar folosi pentru vindecarea tuturor bolilor.

Potrivit altor tradiţii, de Ziua Crucii se strâng ultimele plante de leac (boz, micşunele, mătrăgună, năvalnic), care sunt duse, împreună cu buchete de flori şi busuioc, la biserică, pentru a fi puse în jurul crucii şi a fi sfinţite. Plantele astfel sfinţite se păstrează apoi în casă, la icoane sau în alte locuri ferite, fiind folosite pentru vindecarea unor boli, dar şi la farmecele de dragoste.

Busuiocul sfinţit de Ziua Crucii se pune în vasele de apă ale păsărilor, pentru a le feri de boli, în lăutoarea fetelor, pentru a nu le cădea părul, şi la streşinile caselor, pentru a le feri de rele, în special de trăsnete.

Tot în această zi, în Bucovina se făceau acte ritualice contra duhurilor rele sau cu scop fertilizator. De pildă, oamenii atârnau în ramurile pomilor fără de rod cruci de busuioc sfinţit, crezând că astfel vor avea parte de recoltă bogată în toamna viitoare.

De sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, va participa la Sfânta Liturghie săvârşită în paraclisul istoric „Sf. Mare Mucenic Gheorghe” din Reşedinţa Patriarhală.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Momentul în care un bărbat fură bani din cutia milei, într-o biserică din București. Înainte, face cruce, să-l ajute Dumnezeu
Momentul în care un bărbat fură bani din cutia milei, într-o biserică din București. Înainte, face cruce, să-l ajute Dumnezeu

Un bărbat este cercetat pentru furt calificat, după ce a furat bani din cutia milei, la o biserică din Sectorul 6. Întregul incident a fost suprins de o cameră de supraveghere instalată în lăcașul de cult.  

VIDEO. Prima confruntare între generalul Ciucă și Șoșoacă, ”Prințesa războinică”. Liderul PNL a fugit făcându-și cruce
VIDEO. Prima confruntare între generalul Ciucă și Șoșoacă, ”Prințesa războinică”. Liderul PNL a fugit făcându-și cruce

Momente amuzante au avut loc marți în Senatul României, unde liderul PNL Nicolae Ciucă s-a prezentat pentru a-și prelua noua funcție de președinte al acestui for legislativ, după demisia din Guvern.

Mesajul sfâșietor al unui polițist care a intervenit la un accident în care a murit o fetiță de 10 ani: Veți mai zări o cruce
Mesajul sfâșietor al unui polițist care a intervenit la un accident în care a murit o fetiță de 10 ani: Veți mai zări o cruce

Un poliţist care a intervenit la un accident rutier în care o fetiţă de 10 ani a murit a transmis un mesaj colegilor, afirmând că nu mai poate.

În Vinerea Marea, bisericile au fost din nou pline. Credincioșii au trecut pe sub Sfântul Epitaf
În Vinerea Marea, bisericile au fost din nou pline. Credincioșii au trecut pe sub Sfântul Epitaf

Vinerea Mare sau Vinerea Neagră este ziua în care, potrivit tradiției creștine, Mântuitorul s-a jertfit pe cruce, pentru noi oamenii. Este o zi de rugăciune, care ne amintește, că dragostea pentru cei din jur, este tot ce contează.

Rețete de pască. Trucuri pentru cea mai bună pască cu sau fără aluat
Rețete de pască. Trucuri pentru cea mai bună pască cu sau fără aluat

Pasca este nelipsită de pe masa românilor de Paște. Această pâine dulce are o umplutură de brânză în care se pot adăuga stafide și deasupra are o cruce făcută din aluat.  

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.