Imagini virale. Salvamontiști răpuși, după o intervenție de 19 ore

Interventie salvamontisti imagini virale - 4
Facebook.com

Acţiunea de salvare a unui turist care a rămas blocat în Munţii Făgăraş, pe un perete în zona lacului Călţun, şi de recuperare a trupului celui de-al doilea, s-a finalizat după aproape 19 ore. Imaginile cu salvamontiștii după această acțiune sunt virale.

Unul dintre salvatorii montani a dat detalii despre modul în care s-a desfăşurat acţiunea contra cronometru: Turiştii au urcat pe un perete care se escaladează exclusiv iarna şi au sunat abia după ce s-a întâmplat tragedia, iar întunericul a îngreunat mult acţiunea. Imaginile cu salvamontiştii care se odihnesc pe iarbă, la finalul intervenţiei, au devenit virale pe Internet.

Imagini cu salvatori montani care dorm sub cerul liber, la finalul acţiunii de salvare din Munţii Făgăraş, la care au participat salvatori din Sibiu și Argeş au fost postate pe reţelele sociale.

Cornel Zărescu, unul dintre salvatorii care au urcat noaptea pe peretele abrupt pentru a-l recupera pe turistul care a rămas blocat acolo, după ce şi-a văzut prietenul căzând în gol şi rămânând inert, a povestit pe Facebook că iniţial a crezut că apelul este o glumă şi a dat detalii despre acţiunea dramatică de salvare, notează News.ro. 

”Mara primeşte un apel de la colegii de la Sibiu în care i se comunică despre un accident la lacul Călţun, cu două persoane ce căţărau în peretele Călţunului: una a căzut, cealaltă e blocată în perete. Pare o glumă la prima vedere: cine caţără noaptea (sunt peste 2 ore de când e întuneric) un perete ce e ocolit vara din cauza că e friabil şi se escaladează exclusiv iarna? Sunăm la dispecerat, ni se spune aceeaşi poveste pe care o auzisem de la sibieni, cerem numărul persoanei care a apelat şi... ne convingem că povestea este cat se poate de reală.

Citește și
Clipe de groază pentru doi tineri, după ce unul dintre ei s-a accidentat pe Cheile Râmețului
Clipe de groază pentru doi tineri, după ce unul dintre ei s-a accidentat pe Cheile Râmețului
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Apelantul stă lângă o dâră lungă de sânge la capătul căreia se află un corp neînsufleţit. Ne relatează cum era la cort şi cum a văzut lanternele în perete, apoi a auzit un strigăt si una dintre lumini a căzut in abis. E clar, nu e timp de pierdut, sperăm că cel rămas în perete să reziste până vom ajunge la el. Fac repede un calcul referitor la ce materiale vor fi necesare: asigurări mobile pentru acces, pitoane şi ciocan pentru coborârea din perete, corzi, o pufoaică pentru a petrece noaptea mai uşor. Iau ceva apă, uit mâncarea”, îşi aminteşte salvatorul în postarea de pe reţeaua socială.

 

"Ne tot întrebăm cum a reuşit să ajungă acolo, ca să urmăm şi noi acelaşi drum"

 

Acesta a povestit că timp de două ore au mers salvamontiştii pentru a ajunge la locul în care un om a murit zdrobit de stânci şi un altul a rămas blocat pe peretele muntos, la o distanţă care le ”dă fiori” chiar şi celor experimentaţi.

”De jos, de la baza peretelui, abia distingem lanterna celui blocat pe o brână. Căutăm o variantă de acces, dar nu e nimic evident la lumina lanternelor. Ne tot întrebăm cum a reuşit să ajungă acolo, ca să urmăm şi noi acelaşi drum. Mai târziu am aflat că de fapt ei au venit de sus, de pe vârful Lespezi, prin Hornul Călţunului şi fiind întuneric au crezut ca au ajuns la baza lui, când de fapt au prins o brână ce i-a condus în plin perete. Cel mai ambiţios dintre ei a încercat sa găsească o variantă de coborâre şi a căzut.

Ne decidem sa încercăm un acces pe un horn din apropiere care de jos pare ud şi alunecos, dar e tot ce avem. Mă leg în coardă cu colegul Raţă, am mai căţărat împreună şi ştiu ca e un tânăr ce îşi doreşte mult sa ajute. Pornesc cu grijă, până la horn e o faţă de stâncă compactă în care cu greu reuşesc să pun o asigurare mediocră. După vreo 10-12 metri, în schimb, găsesc un punct de rapel, probabil folosit la o retragere de iarnă, apoi intru pe linia hornului ce nu este totuşi chiar atât de alunecos şi mai are şi o fisură de toată frumuseţea pe partea stângă (ce nu se vedea de jos) în care montez asigurări solide. (...)

Planul e făcut in mintea mea: îl voi lansa pe colegul meu la victimă, el îi va pune un ham, apoi voi lansa victima pe una din corzi peste perete, până jos. Raţă rămâne asigurat în cealaltă coardă, colegii preiau victima şi mai departe noi ne vom descurca la fel ca în alte dăţi când suntem în perete. Zis şi făcut, treaba merge strună, coboram si noi, se face cam ora 3.15 până terminam de strâns corzile”, a povestit salvatorul.

Cornel Zărescu le-a mulţumit colegilor cu care a făcut echipă la acţiunea foarte dificilă din Făgăraş şi a tras şi concluzii, fără a face acuzaţii: „Victimele au intrat foarte târziu în traseu şi s-au ambiţionat să coboare la Călţun pe un traseu nemarcat (de fapt un traseu elementar de alpinism) în condiţiile în care erau pentru prima dată în zonă. Din păcate, nu au sunat la Salvamont când au văzut că e noapte şi nu ştiu unde se află, ci abia după ce s-a întâmplat tragedia”.

Salvamontiştii din Sibiu şi Argeş au intervenit, în noaptea de miercuri spre joi, în Munţii Făgăraş, pentru salvarea unei persoane care a căzut din peretele Lespezi către Calţun, la 80 de metri în abrupt. O altă persoană a murit, pentru recuperarea trupului acesteia fiind solicitată intervenţia unui elicopter.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
O turistă din Slovenia echipată necorespunzător a suferit o accidentare gravă, lângă Sfinx
O turistă din Slovenia echipată necorespunzător a suferit o accidentare gravă, lângă Sfinx

Atenție la încălțămintea pe care o purtați dacă plănuiți o drumeție pe munte. Riscați să vă accidentați grav pe un traseu foarte ușor dacă va lipsesc bocancii, spun salvamontiștii.

Clipe de groază pentru doi tineri, după ce unul dintre ei s-a accidentat pe Cheile Râmețului
Clipe de groază pentru doi tineri, după ce unul dintre ei s-a accidentat pe Cheile Râmețului

Doi tineri din Cluj s-au aventurat într-o drumeție riscantă în Cheile Râmețului și au trăit câteva ore de groază, după ce unul dintre ei s-a accidentat.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.