Iarna şi-a intrat în drepturi în nordul Chinei, unde a nins abundent

×
Codul embed a fost copiat

Viscolul le-a dat serioase bătăi de cap atât localnicilor, cât şi autorităţilor, care au lucrat contra cronometru pentru a curăța zăpada și restabili transportul.

Din motive de siguranță, în mai multe provincii cursurile din școli au fost suspendate.

Lipsa vizibilităţii şi stratul de omăt de o jumătate de metru înălţime au dus la închiderea unui aeroport local.

Prima ninsoare din acest an şi-a făcut simţită prezenţa şi în capitala Beijing, cu aproape o lună mai devreme decât erau oamenii obişnuiţi.

Potrivit meteorologilor chinezi, în perioada următoare valul de frig va cuprinde o mare parte din ţară și poate să ducă la o creştere a riscului de apariţie a gripei, într-o perioadă în care peste 20 de oraşe din nordul Chinei au raportat noi cazuri de COVID-19.

Citește și
Ninge la munte, iar la altitudini mari deja temperaturile au coborât sub zero grade Celsius. Drumarii au scos utilajele
Ninge la munte, iar la altitudini mari deja temperaturile au coborât sub zero grade Celsius. Drumarii au scos utilajele
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români
Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Iarna și-a intrat în drepturi. Zăpada a atins câțiva centimetri, iar șoferii s-au declarat luați pe nepregătite
Iarna și-a intrat în drepturi. Zăpada a atins câțiva centimetri, iar șoferii s-au declarat luați pe nepregătite

Iarna și-a arătat forța în avans, astfel că șoferii care au trecut prin zonele înalte nepregățiți au găsit șoselele acoperite cu zloată, la primele ore.

Ninge la munte, iar la altitudini mari deja temperaturile au coborât sub zero grade Celsius. Drumarii au scos utilajele
Ninge la munte, iar la altitudini mari deja temperaturile au coborât sub zero grade Celsius. Drumarii au scos utilajele

Iarna îşi arată colţii în zonele înalte, unde a început să ningă, iar temperaturile au scăzut simţitor. Drumarii au scos pe teren utilajele de deszăpezire şi împrăştie material antiderapant.

Cauciucuri de iarnă 2021. Când devin obligatorii pe drumurile publice și care e amenda pentru lipsa lor
Cauciucuri de iarnă 2021. Când devin obligatorii pe drumurile publice și care e amenda pentru lipsa lor

Cauciucuri de iarnă 2021. Poliția Română anunță că a început perioada din an în care anvelopele de iarnă devin obligatorii, pentru că zăpada s-a așternut deja în unele zone din țară.

A nins în Masivul Vlădeasa. Stratul de zăpadă a depășit 5 centimetri
A nins în Masivul Vlădeasa. Stratul de zăpadă a depășit 5 centimetri

Deși suntem la mijlocul lunii octombrie, în Munții Apuseni a fulguit ca în povești.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale în România. Noi rezultate anunțate de BEC. PSD și PNL au strâns în total 70% din voturi
Alegeri locale în România. Noi rezultate anunțate de BEC. PSD și PNL au strâns în total 70% din voturi

Centralizarea tututor voturilor continuă, dar pentru PSD și PNL lucrurile sunt deja clare la nivel național.  

România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM
România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM

Vijelii și caniculă, așa am putea descrie vremea din ultimele 48 de ore de la noi din țară.