Greșeala care i-a adus unui fermier un castel vechi de 800 de ani. Voia o pășune

Carreg Cennen Castle
Profimedia

Un fermier din Țara Galilor a devenit proprietarul unui castel vechi de 800 de ani, din cauza unei erori birocratice.

Gwylim Morris voia să cumpere o mică pășune, însă a primit mai mult decât se aștepta. Acum, castelul este închiriat pentru nunți și este deschis publicului pentru vizite, scrie Daily Mail.  

Este vorba despre unul dintre cele mai cunoscute castele din Țara Galilor, și anume Carreg Cennen, care se ridică pe coama dealului Carmarthenshire, la doar 200 de metri distanță de ferma familiei Morris. Familia fermierului închiriase terenul de la Lordul Cawdor Pembroke, însă au dorit să devină proprietari și astfel au decis să cumpere mica pășune.

Însă, din cauza unei erori în actele de proprietate, pe lângă pășune le-a revenit și castelul care a fost ridicat în secolul al XIII-lea și distrus în timpul Războiului celor Două Roze. Astfel, familia Morris deține Castelul Carreg Cennen din 1963.

„Imediat ce s-a descoperit greșeala, firma care a mijlocit vânzarea terenului s-a oferit să cumpere castelul de la noi, însă socrul meu a refuzat”, a declarat ginerele norocosului fermier.

Citește și
insula uk
Jobul care-ți permite să te muți într-un castel aflat pe o insulă britanică
Clotilde Armand, acuzații: „Începem ziua cu o nouă dovadă de fraudă… Marcele, ți-am zis că nu te pricepi la matematică”

Moștenitorii lui Gwilym Morris, proprietarii castelului, au deschis o cafenea, un magazin de suveniruri și au instalat un cort pentru nunți.

“Soacra mea obișnuia să vândă, prin anii 60 – 70, înghețată celor care veneau să viziteze castelul, iar de aici a evoluat și ideea cafenelei”, a mai povestit Bernard Llywellyn, actualul proprietar al monumentului istoric.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Castelul dintr-o pădure din România unde o cameră fără TV ajunge la 500 euro pe noapte
Castelul dintr-o pădure din România unde o cameră fără TV ajunge la 500 euro pe noapte

''Pădurea şi animalele ne pot asigura un trai îmbelşugat, fără să ucidem.'' Asta şi-au propus să demonstreze proprietarii unui teren forestier din Covasna, împreună cu ecologiştii de la ''Agent Green'' şi localnicii din zonă.

Jobul care-ți permite să te muți într-un castel aflat pe o insulă britanică
Jobul care-ți permite să te muți într-un castel aflat pe o insulă britanică

Se caută grădinar pentru o proprietate aflată pe insula britanică St. Michel’s Mount. Printre avantajele acestui loc de muncă se numără salariu generos și peisajele de basm de pe insulă.

Preţul uimitor al unei nopţi de cazare în castelele din Transilvania.
Preţul uimitor al unei nopţi de cazare în castelele din Transilvania. "Te simţi prinţesă"

Şi cum prea multă muncă strică, vă dăm un pont de vacanţă la poalele Munţilor Trascău. Acolo puteţi admira priveliştea spectaculoasă de la conacul din Colţești şi de ce nu să faceţi un tur într-un castel vechi de șapte secole.

Recomandări
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie. 

 

Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC
Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC

Rezultatele centralizate până acum de Biroul Electoral Central confirmă că PSD și PNL au adunat împreună 70 la sută dintre voturile pentru primarii și consilierii locali.

New York Times: SUA vor furniza Ucrainei un nou sistem de apărare antiaeriană Patriot
New York Times: SUA vor furniza Ucrainei un nou sistem de apărare antiaeriană Patriot

Joe Biden intenţionează să pună la dispoziţia Kievului un nou sistem de apărare antiaeriană Patriot pentru ca Ucraina să se protejeze de atacurile ruseşti, potrivit New York Times.