Gemurile și dulcețurile trebuie să conțină mai multe fructe. Noi reguli de la UE și pentru miere

×
Codul embed a fost copiat

Uniunea Europeană vrea să mâncăm mai sănătos și schimbă regulile pentru mai multe categorii de alimente.

Astfel, gemurile și dulcețurile trebuie să conțină mai multe fructe, consumatorii trebuie să știe cantitatea de zahăr din sucuri, iar mierea va fi etichetată cu țara de proveniență. Decizia finală a fost luată de Parlamentul European.

În acest moment, mierea este unul dintre cele mai contrafăcute alimente din lume, iar apicultorii care se străduiesc să facă un produs 100% natural au de pierdut. La fel și consumatorii care sunt induși în eroare. Cea mai multă miere care există pe piață acum este, de fapt, un amestec, iar asta poate duce ușor la falsificări. Sunt totuși câteva aspecte la care putem să fim atenți.

În aceste condiţii, oficialii europeni au votat ca pe etichetă, acolo unde avem amestec de miere din mai multe țări, să fie trecut clar, în procente, cât la sută din miere provine din fiecare țară în parte.

Se schimbă regulile și pentru gemuri și dulcețuri. Oficialii vor că nivelul de fruct din compoziție să fie mai mare, entru că există multe sortimente care au mai mult zahăr. Fabricanţii sunt tentați să aleagă așa din motive financiare, în detrimentul producătorilor autohtoni care se zbat să rămână pe piață.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În acest moment, pragul este de 350 de grame de fruct la un kilogram de dulceață, de exemplu. Noile reguli prevăd ca acest prag să urce până la 450 de grame de fruct pe kilogramul de produs.

Deputaţii europeni au stabilit noi reguli şi pentru sucurile de fructe. Doar cele care îşi iau dulceaţă, în mod natural, din fructe, fără alte adaosuri, vor putea primi etichete cu menţiunea "conţine doar zahăr natural". cele procesate, pot fi etichetate ca "suc de fructe cu zahăr redus" dacă cel puțin o treime din zaharurile naturale au fost eliminate. Pentru această categorie, producătorii nu pot folosi îndulcitori să mascheze reducerea zahărului.

Directiva pentru mic dejun a fost aprobată cu majoritate covârşitoare de Parlamentul European. Urmează acordul de principiu al Consiliului, după care legea va fi publicată în jurnalul oficial al Uniunii Europene. E o chestiune de săptămâni până va intra în vigoare. Țările Uniunii Europene au doi ani la dispoziţie să aplice noile norme.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Bookfest 2024: Ficțiunea și poveștile pentru copii au fost vedetele târgului de carte
Bookfest 2024: Ficțiunea și poveștile pentru copii au fost vedetele târgului de carte

A fost un weekend plin pentru cei care iubesc să citească și au ajuns la Bookfest, unul dintre cele mai mari târguri de carte de la noi, organizat în Capitală.  

Peste 60.000 de turiști au ajuns pe litoral în primul weekend din iunie. Ce prețuri i-au întâmpinat la malul mării
Peste 60.000 de turiști au ajuns pe litoral în primul weekend din iunie. Ce prețuri i-au întâmpinat la malul mării

Peste 60.000 de turiști s-au bucurat în acest weekend de vremea bună de pe litoral, mai mulți ca anul trecut în primul weekend din iunie.

Un bărbat din Vaslui a încercat să verifice o butelie plină de gaz folosind flacăra deschisă. Ce a urmat
Un bărbat din Vaslui a încercat să verifice o butelie plină de gaz folosind flacăra deschisă. Ce a urmat

Un bărbat în vârstă de 43 de ani a fost rănit, duminică, într-o explozie urmată de incendiu, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.