Filosoful Emil Cioran, personaj de benzi desenate la Paris. Cum este înfățișat de autor

×
Codul embed a fost copiat

Filosoful Emil Cioran a devenit personaj de benzi desenate în Franța, într-o lucrare intitulată Nu putem trăi decât la Paris”.

 

Desenele sunt realizate de Patrice Reytie, iar zecile de aforisme care le însoţesc, multe inedite, au fost descoperite de autor în arhivele Centrului Naţional al Cărţii.

„Emil Cioran, personaj de benzi desenate. Zilele acestea a apărut în Franţa o BD despre celebrul filozof român, „devenit cel mai mare stilist al limbii franceze, după Paul Valéry”, după cum scrie în prefaţă. Îl vedem pe Cioran plimbându-se printr-un Paris gol (ce asemănare cu timpurile noastre!), un personaj delicat, fragil, gânditor şi, evident, pesimist. Merge din Jardin du Luxembourg la Tuileries şi din Cartierul Latin în Père Lachaise. Pe fiecare pagină sunt câte trei desene, ilustrarea unui aforism”, a anunțat într-o postare pe Facebook ambasadorul României în Franţa, Luca Niculescu, citat de news.ro.


„În muzică şi în poezie, tot ceea ce nu te sfâşie e inutil sau vulgar”, spune Cioran în faţa unei bănci goale.

Citește și
Emil Cioran
Scandal in urma licitatiei manuscriselor lui Cioran. Afla de ce
Clotilde Armand, acuzații: „Începem ziua cu o nouă dovadă de fraudă… Marcele, ți-am zis că nu te pricepi la matematică”

Sau, plimbându-se printr-un parc, afirmă: „Ne reîmpăcăm cu poezia de fiecare dată când nu ne putem gândi decât la noi înşine”.

Ceva mai încolo, în timp ce coboară o scară , el spune: „Nici un muritor nu ar putea sta în picioare dacă nu s-ar crede centrul Universului”.

Pe unul dintre podurile Senei, uitându-se la fluviu, declară : „Omul a ajuns, în cele din urmă, într-un stadiu în care merită să dispară”.


„Desenele lui Patrice Reytier sunt graţioase şi delicate, Cioran e îngândurat, aproape totdeauna singur printr-un Paris pustiu, de toamnă. Poartă deseori un impermeabil cu gulerul ridicat şi se plimbă, merge, bate la pas oraşul, e un fel de „ultim pieton” într-un Paris al anilor 60. Cartea conţine câteva zeci de aforisme şi – foarte interesant! – cele mai multe sunt inedite. Au fost descoperite de autor în arhivele Centrului Naţional al Cărţii. Nu îmi îngădui să traduc mai multe, mi-e teamă să nu le stric farmecul. Iar pe coperta a patra, într-unul dintre puţinele desene în care filozoful nu e singur, un dialog: „Nu putem trăi decât la Paris?”, îl întreabă interlocutorul, în faţă la Sacré-Cœur. „Da, răspunde Cioran, e locul ideal pentru a-ţi rata viaţa”, a comentat ambasadorul Luca Niculescu.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Obiecte ce au apartinut filosofului Emil Cioran, scoase la licitatie. Cel mai valoros exponat din colectie
Obiecte ce au apartinut filosofului Emil Cioran, scoase la licitatie. Cel mai valoros exponat din colectie

Obiecte care au apartinut unuia dintre cei mai mari filosofi pe care Romania i-a dat lumii, Emil Cioran, au fost scoase la vanzare de singurul urmas in viata al acestuia.

Scandal in urma licitatiei manuscriselor lui Cioran. Afla de ce
Scandal in urma licitatiei manuscriselor lui Cioran. Afla de ce

George Brailoiu, romanul care a cumparat manuscrisele lui Emil Cioran la o licitatie din Paris, a anuntat astazi ca le va dona pe toate Academiei Romane. Nu Bibliotecii Universitare din Bucuresti, nici Bibliotecii Astra din Sibiu.

Manuscrisele lui Cioran raman menajerei care le-a gasit
Manuscrisele lui Cioran raman menajerei care le-a gasit

Justitia franceza a decis ca un set de manuscrise ale filosofului roman Emil Cioran, descoperite de o firma de curatenie, apartin patronului companiei si nu Cancelariei Universitatii pariziene, care revendica proprietatea asupra acestora.

Recomandări
Secetă extremă în România. Meteorologii vorbesc despre un fenomen îngrijorător. Oamenii își fac rezerve de apă
Secetă extremă în România. Meteorologii vorbesc despre un fenomen îngrijorător. Oamenii își fac rezerve de apă

Deși suntem abia la începutul verii, ne confruntăm deja cu secetă extremă. În sudul și estul țării au secat fântânile, iar în unele localități oamenii au restricții pe timpul zilei la apa curentă, așa că prețuiesc fiecare picătură.  

Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC
Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC

Rezultatele centralizate până acum de Biroul Electoral Central confirmă că PSD și PNL au adunat împreună 70 la sută dintre voturile pentru primarii și consilierii locali.

Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina
Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina

Rusia a lansat, miercuri dimineaţă, un atac cu rachete şi drone asupra Kievului, informaţiile preliminare arătând că nu au existat răniţi sau pagube în capitala ucraineană, a anunţat armata ucraineană, transmite Reuters.