Fenomenul în urma căruia un oraș a devenit insulă. Temerile localnicilor

×
Codul embed a fost copiat

Doar cu barca se mai poate ajunge într-un oraș inundat din California, aflat la nord de San Francisco. "Guerneville este oficial o insulă", potrivit unui comunicat oficial emis de biroul șerifului.

Toate căile de acces sunt acoperite de apă după revărsarea unui râu, în urma unor cantități record de precipitații.

Cotele râului au crescut de la 9.8 metri - marți seara, la peste 14 metri - miercuri noaptea - un nivel record în ultimul sfert de secol.

Cei 4.500 de locuitori din oraș, dar și oamenii din aproximativ 20 de alte comunități de pe malul râului au primit ordin de evacuare încă de acum două zile, dar nu toți au plecat de acasă.

Există temeri că s-ar putea produce și alunecări de teren. Pământul de pe versanți - unde nu mai există vegetație, după marile incendii din 2017 - este acum îmbibat de apă.

Citește și
inundatii italia
Inundații grave în Italia. Momentul în care 7 oameni au fost salvați cu un elicopter. VIDEO
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!a 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Ploile abundente din Australia au provocat inundații cumplite
Ploile abundente din Australia au provocat inundații cumplite

După două luni de vară care au stabilit recorduri de caniculă, australienii au parte de inundaţii cumplite.

Inundații grave în Italia. Momentul în care 7 oameni au fost salvați cu un elicopter. VIDEO
Inundații grave în Italia. Momentul în care 7 oameni au fost salvați cu un elicopter. VIDEO

Un râu din nordul Italiei şi-a ieşit din matcă, provocând inundaţii grave în satele din apropiere de Bologna.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.