Deșeuri aduse ilegal din Italia, aruncate într-un sat din Bihor. Oamenii spun că sunt periculoase

×
Codul embed a fost copiat

Tone de gunoaie aduse ilegal din Italia au fost depozitate într-un sat din județul Bihor, la câțiva metri de casele oamenilor. Terorizați de miros și de rozătoare, sătenii au sesizat autoritățile.

 

Luați la întrebări de Garda de Mediu, reprezentanții firmei care a adus gunoiul în țară susțin că acesta urma să fie reciclat. Dar n-au instalațiile necesare, spun comisarii. Pe numele societății a fost depusă plângere penală.

Mai mulți locuitori din comuna Sâniob, județul Bihor, se plâng că o firmă a depozitat gunoaie chiar lângă casele lor. Mai ales în zilele călduroase, mirosul devine insuportabil și au apărut și șobolanii.

Vă dați seama, nici 20 de metri de casă nu este și deja se simte mirosul. Știu că la începutul lui decembrie sau ianuarie au venit. Zece camioane au venit. Am făcut reclamație la primărie, toate vecinele, că nu se poate așa ceva. Noi plătim gunoaie și trebuie să sortăm gunoaie, și una aduce aici chiar din Italia".

Citește și
gunoaie, parc, Bucuresti
FOTO. Munți de gunoaie pe iarbă, într-unul dintre cele mai frumoase parcuri din București
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

- Ne deranjează mai tare pentru că o să fie plin de șobolani, și-atuncea noi nu mai scăpam de ei.
- Se simte miros sau ce se simte?
- Păi, se simte, că zice că este și ceva praf de spălat, nu știu ce este pe-acolo, ceva seringi
".

Primarul spune că s-a trezit pur și simplu cu gunoaiele în sat.

Ing. Zatyko Jacint, primar comuna Sâniob: „Aici n-a fost întrebat nimeni. Numai m-am trezit într-o zi că vin deșeurile. Am ajuns și pe la București, la domnul ministru Tantzos Barna, unde am primit și sprijinul. În urma verificării, au fost descoperite 200 de tone de deșeuri, care, în totalitate, au venit din Italia. Ei zic că nu-s deșeuri periculoase dar eu am auzit, și am văzut și poze, unde sunt și seringi, și material pentru injecții. Am verificat și eu, prin Google, firmele respective care au predat deșeurile, și din 10 firme, 3 se ocupă cu deșeuri periculoase”.

 

Plângere penală pe numele firmei

 

Garda de Mediu a trimis comisarii pe teren.

Monica Crișan: „Deșeuri de plastic și cauciuc. În timpul controlului, administratorul societăți a declarat că a adus în țară aceste deșeuri cu scopul de a le valorifica, fără a deține niciun fel de instalație sau alte dotări".

Activiștii de mediu spun că străinii trimit resturile lor în România pentru că legile de aici sunt foarte blânde.

George Togor, activist de mediu: ”Cei care fac așa ceva, probabil că au în minte că asta poate fi o afacere și al doilea aspect este că, din păcate, la noi, reglementările nu sunt suficient de drastice".

Reprezentanții firmei care a depozitat deșeurile au refuzat să comenteze situația. Pe numele societății, Garda de Mediu Bihor a depus plângere penală.

În ultimii doi ani, Garda de Mediu a descoperit, la nivel național, numeroase transporturi ilegale de gunoaie. Resturile, care intră clandestin în țară, sunt aruncate pe câmpuri sau arse în fabricile de ciment, spun activiștii de mediu.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Situație revoltătoare în România: ”Până și merele și ouăle au gustul și mirosul de cauciuc”
Situație revoltătoare în România: ”Până și merele și ouăle au gustul și mirosul de cauciuc”

Situație revoltătoare la Rupea, în județul Brașov unde localnicii reclamă poluarea masivă care provine de la un depozit cu deșeuri de cauciuc de la marginea orașului. Compania care gestionează afacerea este în faliment.

FOTO. Munți de gunoaie pe iarbă, într-unul dintre cele mai frumoase parcuri din București
FOTO. Munți de gunoaie pe iarbă, într-unul dintre cele mai frumoase parcuri din București

Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, a făcut publice, joi, câteva fotografii șocante, despre care susține că au fost realizate în Parcul Herpăstău din București.

Evaziune și poluare cu deșeuri medicale. Descinderi la spitale și cabinete
Evaziune și poluare cu deșeuri medicale. Descinderi la spitale și cabinete

Zeci de echipaje de polițiști și de jandarmi au descins, joi dimineață, la aproape 200 de adrese din 17 județe și București.

Recomandări
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu

La trei zile de la alegerile locale din 9 iunie încă se numără voturi, după ce președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a interzis - până la obținerea datelor finale - orice întrerupere a procesului de verificare și centralizare.  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.