Descoperirea uimitoare făcută de un bărbat sub pardoseala casei. „Am crezut că e un cadavru ascuns”

Fântână - 2
Profimedia

Un bărbat de 70 de ani din Marea Britanie a descoperit o fântână veche de 500 de ani sub pardoseala sufrageriei sale, iar după ce a început să o dezgroape a dat și peste o sabie medievală, potrivit Mirror.

 

Collin Steer a descoperit fântâna în urmă cu 10 ani. La început s-a speriat, crezând că este vorba despre un cadavru ascuns sub pardoseala casei sale. S-a liniștit abia după ce a găsit planurile casei, care sugerau că ar putea fi vorba despre o fântână construită în secolul al XVI-lea.

„În urmă cu aproximativ 10 ani începusem să decorăm și când schimbam grinzile pardoselii am observat că podeaua din sufragerie era lăsată în apropiere de geam. Imediat m-am gândit că cineva a îngropat un cadavru acolo sau că este o dolină. Din acel moment m-am hotărât să sap ca să aflu ce e. Groapa măsoară acum 5 metri și mai am de săpat cam 1,5 metri. Jos este apa cam de 1,5 metri, deci tot ce voi scoate acum va fi noroios.”, a mai spus bărbatul de 70 de ani.

Casa a fost construită în 1895, iar Colin Steer locuiește în ea din 1988.

Citește și
Ambulanță
O femeie din Botoșani a fost găsită decedată în fântâna din curtea casei
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

„Am găsit ceea ce părea a fi teaca de piele a unei săbii după ce am săpat aproximativ 5 metri, ceea ce mă face să cred că ar putea fi o fântâna medievală. Dar ar putea fi chiar și mai veche de atât, pentru că nu avem cum să știm exact”, a spus bărbatul de 70 de ani.

După ce va termina de săpat, bărbatul plănuiește să înalțe fântâna și să o transforme într-o măsuță de cafea.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Un bărbat din Hunedoara a fost amendat după ce a fost prins făcând baie într-o fântână arteziană
Un bărbat din Hunedoara a fost amendat după ce a fost prins făcând baie într-o fântână arteziană

Un bărbat din Hunedoara a fost amendat de Poliţia Locală cu 800 de lei după ce a fost surprins că se spăla într-o fântână arteziană din faţa Casei de cultură.

O femeie din Botoșani a fost găsită decedată în fântâna din curtea casei
O femeie din Botoșani a fost găsită decedată în fântâna din curtea casei

O femeie din Botoșani a fost găsită decedată în fântâna din curtea casei.

Un bărbat din India și-a împins soția și fiicele într-o fântână, de supărare că nu are băieți
Un bărbat din India și-a împins soția și fiicele într-o fântână, de supărare că nu are băieți

Un bărbat din India și-a împins soția și cele două fiice într-o fântână, aruncând cu pietre în ele, pentru că nu i-a oferit un băiat.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.