Descoperirea făcută de o femeie în apropierea unei proprietăți care i-a aparținut Regelui Richard al III-lea

Biblie din aur
BBC

O mică biblie din aur, care ar putea valora peste 100.000 de lire (117.000 de euro), a fost găsită de o femeie din Marea Britanie, cu ajutorul unui detector de metale, relatează BBC.

Obiectul vechi de 600 de ani, care are doar 1,5 cm lungime, a aparținut cel mai probabil unor aristocrați din evul mediu, sau chiar unor membri ai familiei regale britanice, având în vedere că terenul pe care a fost găsită se află în apropierea unei proprietăți care i-a aparținut la un moment dat Regelui Richard al III-lea (1483 - 1485).

Buffy Bailey, o asistentă în vârstă de 48 de ani, a spus că a descoperit biblia din aur pe un câmp în apropiere de York, unde căuta comori cu detectorul de metale, alături de soțul ei. Aparatul a început să emită semnale imediat cum au început să scaneze terenul.

„Am săpat câțiva centimetri și era acolo, dar nu am crezut că e ceva special”, a povestit femeia.

Abia când a curățat micul obiect aurit și-a dat seama că a făcut o descoperire importantă.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

„Era atât de greu și de strălucitor. Absolut fermecător”, a continuat Buffy.

Obiectul cântărește aproximativ 5 grame, este din aur de 22 sau 24 de carate și îi are gravați pe sfinții Leonard și Margareta. Potrivit experților ar data din secolul al XV-lea.

Biblia din aur este evaluată de Muzeul Yorkshire, înainte de a fi scoasă la licitație.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Bookfest 2024: Ficțiunea și poveștile pentru copii au fost vedetele târgului de carte
Bookfest 2024: Ficțiunea și poveștile pentru copii au fost vedetele târgului de carte

A fost un weekend plin pentru cei care iubesc să citească și au ajuns la Bookfest, unul dintre cele mai mari târguri de carte de la noi, organizat în Capitală.  

Peste 60.000 de turiști au ajuns pe litoral în primul weekend din iunie. Ce prețuri i-au întâmpinat la malul mării
Peste 60.000 de turiști au ajuns pe litoral în primul weekend din iunie. Ce prețuri i-au întâmpinat la malul mării

Peste 60.000 de turiști s-au bucurat în acest weekend de vremea bună de pe litoral, mai mulți ca anul trecut în primul weekend din iunie.

Un bărbat din Vaslui a încercat să verifice o butelie plină de gaz folosind flacăra deschisă. Ce a urmat
Un bărbat din Vaslui a încercat să verifice o butelie plină de gaz folosind flacăra deschisă. Ce a urmat

Un bărbat în vârstă de 43 de ani a fost rănit, duminică, într-o explozie urmată de incendiu, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.