Copil de 11 ani, salvat la limită din apele Crișului Alb de un pompier aflat în timpul liber

×
Codul embed a fost copiat

Un copil de 11 ani a fost salvat din apele Crișului Alb de un pompier curajos din Arad. Bărbatul era în ziua lui liberă și se afla la volan, când a primit un telefon de la serviciu.

Colegii știau că el cunoaște bine zona așa că s-au gândit să-i ceară ajutorul. Iar militarul nu i-a dezamăgit.

Toropiţi de căldură, mai mulţi copii din comună Buteni, judeţul Arad, s-au dus să se scalde. N-au luat seama că râul este încă umflat, aşa că situaţia a devenit în scurt timp dramatică. Unul dintre băieţi a fost prins de vâltoare. A apucat să se urce pe o piatră, dar şi acolo apa îi venea deasupra pieptului.

Ceilalţi copii au sunat la 112. Alertaţi, pompierii de serviciu s-au gândit să-l sune pe Călin, colegul lor, care ştia bine comuna Buteni. Din fericire, tânărul de 25 de ani era liber şi se afla chiar în apropiere, aşa că a mers imediat la copii.

Calin Trif, ISU Arad: "Când am ajuns la locul faptei copilul era la suprafaţă tremurând de frig şi stătea sprijinit pe un bolovan şi l-am întrebat dacă se simte bine, dacă are ceva probleme şi mi-a zis că-i este frig, ajungând şi colegi mei după mine ei au vrut să descarce barcă şi eu le-am spus să-mi dea o vestă de salvare şi o cordiță şi am sărit direct în apă, punând vesta pe copil l-am legat cu cordița şi l-am scos rapid la mal".

Citește și
surfer rechin
A scăpat ca prin minune de furia unui rechin și a dezvăluit ce l-a ajutat să supraviețuiască
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

La mal, băiatul a fost preluat de un echipaj Smurd.

George Pleșca, ISU Arad: "Minorul era în uşoara hipotermie, facem pe această cale un apel atât la copii cât şi la adulţi. Ar fi bine ca adulţi să supravegheze copii, scăldatul fiind interzis în alte locuri decât în cele specializate, cu atât mai mult este interzis scăldatul în râuri cu un curs rapid, măi ales acum când cotele sunt destul de ridicate".

Băiatul şi-a revenit la spital, iar starea lui este acum bună.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Lovitura s-a auzit în toată sala! K.O. brutal în UFC 276: „E un asasin!”
Lovitura s-a auzit în toată sala! K.O. brutal în UFC 276: „E un asasin!”
A scăpat ca prin minune de furia unui rechin și a dezvăluit ce l-a ajutat să supraviețuiască
A scăpat ca prin minune de furia unui rechin și a dezvăluit ce l-a ajutat să supraviețuiască
Soția lui Will Smith, relație amoroasă cu un bărbat cu 21 de ani mai tânăr, cu binecuvântarea soțului
Soția lui Will Smith, relație amoroasă cu un bărbat cu 21 de ani mai tânăr, cu binecuvântarea soțului

Will Smith și Jada Pinkett au una dintre cele mai frumoase familii de la Hollywood: sunt căsătoriți din 1997 și au doi copii la fel de cunoscuți ca și ei – Willow și Jaden.

Recomandări
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei

Președintele maghiar Viktor Orbán și șeful NATO, Jens Stoltenberg, au ajuns la un acord, după o zi de negocieri "dificile".  

Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util
Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util

Începând de săptămâna trecută Ministerul Finanțelor a decis modificarea procedurii de refinanțare a creditelor de tip Prima Casă, informează instituția. 

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.