Consumul de lactate în România a crescut în ultimii ani. Brânzeturile rafinate sunt la mare căutare

×
Codul embed a fost copiat

Mâncăm tot mai multă brânză de la un an la altul, iar partea bună este că ne-am diversificat gusturile.

Într-o singură lună, un român consumă peste 5 litri de lapte, peste un kilogram 600 de grame de brânzeturi și smântână, la care se adaugă și alte lactate.

Începem să avem și de unde să alegem. Românii încearcă rețete proprii, dar se inspiră și de la alții cu tradiție.

Dacă acum câțiva ani în vitrinele băcăniilor sau în magazine găseam doar câteva sortimente de telemea, urdă sau caș, iar toate delicatesele veneau din alte țări, acum producem o parte și în fermele de la noi.

Și asta pentru că și cererea este tot mai mare. Consumul de lactate a crescut în ultimii ani, iar la brânzeturi se observă cel mai bine. Anul trecut, de pildă, un român a mâncat aproape 20 de kilograme. Suntem însă în urma nordicilor și a francezilor, care ajung să manance în medie aproape 28 de kilograme anual.

Citește și
job
Valurile de demisii ar putea ajunge și în România. Peste 20% dintre angajații români și-ar da demisia oricând
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Nu mai vorbim despre a cumpăra brânză cu bucata, cu kilogramul. Ci oamenii cumpără mai multe produse, în cantități mai mici. Tocmai de aceea, și percepția oamenilor despre brânzeturi s-a schimbat. A devenit un produs care trebuie să existe la fiecare masă”, spune un fermier.

Producătorii noștri au învățat să facă sortimente de brânzeturi maturate cu chili, trufe, levănțică, busuioc, nucă, dar și cu mucegai nobil alb. Iar o parte dintre aceste brânzeturi locale pleacă și la export.

Pentru că cererea de lapte a crescut și producția cu 7, 5 la sută.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Studiu: 39% dintre români ar vrea să plece în vacanță chiar înainte de venirea verii
Studiu: 39% dintre români ar vrea să plece în vacanță chiar înainte de venirea verii

Cei doi ani de pandemie nu au reuşit să ne facă mai chibzuiți, ori mai precauți, potrivit unui studiu care a analizat comportamentul cetățenilor din Europa de Est.

Valurile de demisii ar putea ajunge și în România. Peste 20% dintre angajații români și-ar da demisia oricând
Valurile de demisii ar putea ajunge și în România. Peste 20% dintre angajații români și-ar da demisia oricând

Valurile de demisii în toate domeniile cu care s-au confruntat Europa de vest şi Statele Unite ar putea ajunge și la noi.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă