Ciorba rădăuțeană, în topul celor mai bune supe din lume. Cine este gospodina care a inventat celebra rețetă

×
Codul embed a fost copiat

Ciorba rădăuțeană, inventată de o bucătăreasă din Rădăuți acum 41 de ani, a ajuns în topul celor mai bune supe din lume, alături de celebrul ramen japonez și supa poloneză zurek.  

Preparatul cremos și cu gust de usturoi este iubit de români, indiferent de regiune. Gastronomii spun că este o alternativă perfectă atunci când vrem să mâncăm o ciorbă slabă caloric și ușor de digerat. 

Ciorba rădăuțeană a apărut acum 41 de ani când Cornelia Dumitrescu, acum în vârstă de 77 de ani a gătit-o pentru prima dată. Soțul ei își dorise o supă de curcan care să aducă, dar să nu fie ciorba de burtă.

Rețeta a avut succes întâi printre membrii familiei, apoi printre clienții restaurantului în care lucra. În timp au preluat-o și alți bucătari iar acum a ajuns pe locul 12 în topul mondial al supelor.

Cornelia Dumitrescu, creatoarea rețetei originale:Eu sunt foarte bucuroasă că a ajuns în top. Nu m-am așteptat drept să vă spun la așa ceva. Secretul ciorbei este: ingrediente de foarte bună calitate plus de asta cantitățile pe care le punem în această ciorbă”.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În restaurante rețeta este respectată cu strictețe.

Oana Mihăianu, bucătar:Avem nevoie de morcovi, ceapă, țelină, tacâmuri pentru oase, pentru supă”.

Se lucrează cu migală pănă când pe mese ajunge farfuria aburindă cu ciorbă ușor cremoasă, acrișoară și usturoiată.

Camelia Timofte, maestru în arta culinară:Este cea mai apreciată și cea mai vândută ciorbă. Are o savoare, un gust deosebit. De obicei la prânz vin cei mai mulți clienți, dar sunt clienți care servesc ciorba rădăuțeană și dimineața la 10. Mai mult, doamnele dacă mănâncă o ciorbă rădăuțeană se mai abțin de la felul doi”.

Femeie:Cea mai bună ciorbă rădăuțeană am mâncat-o în Bucovina. A fost pe gustul meu”.

Băiat:N-am mai mâncat de mult și mi-a fost dor de o ciorbă rădăuțeană”.

Băiețel:Am mâncat-o foarte repede deoarece era foarte gustoasă. Ciorba rădăuțeană este una dintre preferatele mele și dintre toate supele".

Pentru că este acceptata și de copii, multe mame au încercat rețeta și în bucătăria de acasă.

Femeie:Am mâncat la un restaurant și de acolo m-am inspirat și am făcut acasă. Am mai modificat, plus-minus oțet smântână. Nu mi-a ieșit din prima, dar din a patra cred”.

Ciorba rădăuțeană nu e doar gustoasă, ci și ușor de diferat.

Adriana Sohodoleanu, antropolog culinar:Oamenii sunt foarte interesați de ceea ce mănâncă. Vor să mănânce lejer pentru că au alte așteptări de la imaginea corporală. Vor să fie zvelți, sănătoși și atunci apariția acestei rețete s-a suprapus perfect peste dorința de a mânca ceva foarte gustos, însă lejer, care nu te face greoi la finalul mesei”.

În restaurante, o ciorbă rădăuțeană costă de la 15 de lei în sus.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Ce face acum bucătăreasa care a inventat, în urmă cu 40 de ani, ciorba rădăuțeană. ”E cea mai mare bucurie pe care o am”
Ce face acum bucătăreasa care a inventat, în urmă cu 40 de ani, ciorba rădăuțeană. ”E cea mai mare bucurie pe care o am”

Pare greu de crezut, dar ciorba rădăuțeană, probabil cel mai cunoscut fel de mâncare românesc, are doar 40 de ani, iar bucătăreasa care a inventat-o pare și acum copleșită de cum a reușit să creeze, într-un mic restaurant, istorie pentru Rădăuți.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.