Cinci motive să participi la Red Bull Flugtag

Red Bull Flugtag
Red Bull

Ești un inginer trăsnit sau un pilot neînfricat? Atunci, pe 17 septembrie, poți să dai aripi aparatului tău de zbor în aplauzele unui public entuziast și pus pe distracție.

Până pe 23 iulie te mai poți înscrie cu echipa ta la Red Bull Flugtag, cel mai așteptat eveniment al toamnei, care va avea loc în București. Îți faci gașcă cu cei mai buni prieteni, construiești un aparat de zbor care l-ar face invidios până și pe Leonardo da Vinci, îți iei avânt de pe pista de decolare și, după un zbor cât mai lung, aterizezi în apă în uralele celor prezenți și sub ochiul critic al unui juriu pregătit să-ți noteze evoluția.

Experiența Red Bull Flugtag este, inevitabil, o amintire de povestit nepoților, care merită să-ți pui imaginația la treabă, să construiești un aparat de zbor și să trăiești momentul.

1. Te distrezi mai mult ca niciodată

Pe lângă faptul că-ți faci debutul în inginerie aviatică sau, poate, ca pilot, petreci timp cu prietenii tăi și îți pui mintea la contribuție să creezi un proiect unic, care te va pune pe aceeași listă cu cei mai importanți constructori de aparate de zbor din lume.
Apoi, în ziua evenimentului, trăiești momentul adevărului. Oare aparatul va zbura cum ai planificat? E rece apa? Cum o să arăți oare când zbori? Nu-ți face griji, fiindcă o să afli răspunsul la fiecare întrebare. În plus, te vei distra așa cum nu ai făcut-o până acum.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

2. Îți depășești limitele

Dacă n-ai defilat niciodată în public îmbrăcat în găină sau orice alt personaj de desene animate pentru că ți-a fost teamă că vei atrage priviri suspecte și replici caustice de la cei din jur, Red Bull Flugtag este catwalk-ul perfect să-ți scoți outfitul ieșit din comun la plimbare. Odată ce faci asta, vei putea să faci orice, mai ales că aici toată lumea vine să se simtă bine, iar o costumație trăsnită îi va face pe toți să zâmbească.
În plus, cu ocazia asta, vei construi pentru prima dată, probabil, un aparat de zbor în formă de autobuz sau știulete de porumb și vei sfida, astfel, legile fizicii și-ale ingineriei. Poate o astfel de mașinărie să stea în aer? Nu-ți rămâne decât s-o proiectezi și s-o pui la treabă ca să afli răspunsul. Așa că lasă-ți imaginația să-ți aducă cele mai bune idei creative.

Red Bull Flugtag

3. Ești eroul zilei

Nu doar cinci minute de faimă, o viață întreagă de amintiri numai bune de povestit! De la construcția aparatului de zbor, până la pilotarea lui, și toate clipele care se-adună între aceste momente te transformă într-un cutezător al aviaticii. Eroii au avut mereu curaj, dar și puțină nebunie. Fără ei, lumea nu ar fi avut povești.

4. Poți câștiga un zbor cu The Flying Bulls

Cu toate că Red Bull Flugtag înseamnă distracție pe toată linia, munca pe care o depui cu echipa ta ca să faci aparatul de zbor să stea-n aer nu este trecută cu vederea. Tocmai de aceea sunt pregătite câteva premii care merită tot efortul. Iar highlight-ul este o excursie de un weekend la Salzburg, care include o vizită la faimosul muzeu al aviaţiei Hangar 7 şi un zbor cu The Flying Bulls, să-nveți ce-nseamnă să zbori pe bune, cu unii dintre cei mai tari piloți din lume.

Gașca de pasionați de aviație, interesați de avioane și elicoptere istorice rare, veghează asupra celei mai frumoase și excepționale flote de avioane din lume și au jucat un rol important în crearea Hangar-7. Practic, ai ocazia să mergi la ei acasă, să vezi la fața locului ce fac și să te bucuri de o experiență unică de zbor.

Premiile pe care le poți câștiga la Red Bull Flugtag

• Locul I - Excursie de un weekend la Salzburg, care include o vizită la faimosul muzeu al aviaţiei Hangar 7 şi un zbor cu Flying Bulls

• Locul II - Zbor cu Hawks of Romania, la Aerodromul Clinceni

• Locul III – Salt în tandem cu parașuta împreună cu TNT Brothers, la Aerodromul Clinceni

• Premiul de popularitate: Zbor în tandem cu parapanta împreună cu Toma Coconea

5. Dai frâu imaginației

La Red Bull Flugtag încurajăm ideile sărite de pe fix! Acum e momentul să transformi reproșul din copilărie - ”Ce imaginație bogată ai!” - în superputerea ta, pe care o pui la treabă să creezi cea mai inedită mașinărie de zbor.

Nu uita: la Red Bull Flugtag ești ca Alice în Țara Minunilor, unde totul este posibil!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Bookfest 2024: Ficțiunea și poveștile pentru copii au fost vedetele târgului de carte
Bookfest 2024: Ficțiunea și poveștile pentru copii au fost vedetele târgului de carte

A fost un weekend plin pentru cei care iubesc să citească și au ajuns la Bookfest, unul dintre cele mai mari târguri de carte de la noi, organizat în Capitală.  

Peste 60.000 de turiști au ajuns pe litoral în primul weekend din iunie. Ce prețuri i-au întâmpinat la malul mării
Peste 60.000 de turiști au ajuns pe litoral în primul weekend din iunie. Ce prețuri i-au întâmpinat la malul mării

Peste 60.000 de turiști s-au bucurat în acest weekend de vremea bună de pe litoral, mai mulți ca anul trecut în primul weekend din iunie.

Un bărbat din Vaslui a încercat să verifice o butelie plină de gaz folosind flacăra deschisă. Ce a urmat
Un bărbat din Vaslui a încercat să verifice o butelie plină de gaz folosind flacăra deschisă. Ce a urmat

Un bărbat în vârstă de 43 de ani a fost rănit, duminică, într-o explozie urmată de incendiu, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.