Cea de-a treia ediție a Festivalului Silvoiței a avut loc în acest weekend. De ce surprize au avut parte turiștii

×
Codul embed a fost copiat

Cea de-a treia ediție a Festivalulul Silvoiței a avut loc în acest weekend în comuna Vultureni, județul Cluj.

 

Evenimentul și-a propus să-i aducă pe orășeni aproape de natură, de farmecul vieții la țară şi de silvoiţă, adică magiun de prune.

Participanții s-au putut bucura de bunătățile la borcan aduse de producătorii locali, dar și de preparate proaspete făcute la ceaun.

Copiii s-au jucat cu animelele domestice și au participat la diferite concursuri cu premii gustoase.

Citește și
SAGA
Peste 45.000 de oameni, din peste 30 de țări, au participat la SAGA Festival. Când va avea loc a doua ediție
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Oamenii au profitat de vremea frumoasă din acest weekend și au mers la festivalul Silvoiței. Acolo, mirosul de plăcinte cu brânză sau de gulaș s-a simțit încă de la intrare. Pe mesele producătorilor au defilat borcane cu bulion, zacuscă, dar și dulcețuri de toate felurile, însă cei mai mulți dintre vizitatori au venit pentru un borcan cu silvoiță proaspătă.

Liviu, co-organizator: ”Pentru cei care nu cunosc ce înseamnă silvoița, aceasta este un produs 100% natural obținut din prune, integral fără conservanți, fără adaos de zahăr și este unul dintre gusturile copilăriei, cel puțin pentru cei din Transilvania. Unii îi mai spun și Magiun.”

Pentru ca această delicatesă să fie realizată, trebuie urmat un proces destul de lung și complicat. O zi și o noapte trebuie să fie amestecate prunele, la foc mic, pentru ca aroma și textura silvoiței să fie așa cum se cuvinte. Prețul unui borcan pornește de la 20 de lei.

Femeie: "Este foarte bun, este bio, fără zahar, original. Nu este foarte dulce, dar nici acrișor, este între."

Femeie: "Asta o știu de când sunt mică. Eram la țară și așa făcea și bunica, în ciubăr și se freca o noapte întreagă. Stăteam toată noaptea și așa se făcea."

Reporter: "Este bună?”

Femeie: ”Vai, foarte bună. Eram copii mici, jucam prunele, făceam silvoiță și abia așteptam să mâncăm."

Și cei mici s-au putut bucura de festival. Ei au descoperit ce înseamnă viața la țară și cum se pot distra într-un mod cât mai simplu. S-au plimbat cu roaba, au putut trage cu arcul sau cu praștia și s-au bucurat de jocuri pe baloții de paie.

Copil: "Ne-am dat puțin cu roaba, ne simțim bine. Ne bucurăm de vremea bună. Lumea se simte bine, în siguranță."

Ediția de anul acesta a fost mult așteptată de localnici, mai ales că anul trecut evenimentul a fost amânat, din cauza pandemiei de coronavirus. În cele două zile de festival au participat peste 3.000 de oameni.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Prima ediție a festivalului ROCKADA are loc în 24 septembrie, în club Quantic din București
Prima ediție a festivalului ROCKADA are loc în 24 septembrie, în club Quantic din București

Vineri, 24 septembrie, în club Quantic, debutează ROCKADA, un mini-festival dedicat trupelor rock nou apărute sau cu resurse limitate, care nu ajung la radio sau pe scenele marilor festivaluri, dar care produc muzică de calitate și au nevoie de promovare.

Peste 45.000 de oameni, din peste 30 de țări, au participat la SAGA Festival. Când va avea loc a doua ediție
Peste 45.000 de oameni, din peste 30 de țări, au participat la SAGA Festival. Când va avea loc a doua ediție

Prima ediție SAGA Festival s-a încheiat în aplauzele publicului, care în decursul celor trei zile s-a bucurat de muzica unora dintre cei mai mari artiști din lume, de un show fantastic și de un concept unic în România.

Magia Untold a fermecat 75.000 de tineri din toată lumea: ”Iubesc acest festival, e extraordinar”
Magia Untold a fermecat 75.000 de tineri din toată lumea: ”Iubesc acest festival, e extraordinar”

Magia Untold i-a fermecat și duminică noapte pe cei sosiți la festivalul din Cluj. Sâmbătă seară, aproape 75.000 de oameni au dansat pe ritmurile muzicii lui The Script, Lost Frequencies sau David Guetta.

Timp de două zile, turiștii s-au înfruptat din preparatele din pește, la maratonul culinar de pe malul brațului Sulina
Timp de două zile, turiștii s-au înfruptat din preparatele din pește, la maratonul culinar de pe malul brațului Sulina

Maraton culinar pe malul brațului Sulina, în localitatea Crișan. Timp de două zile, turiștii au gustat zeci de preparate din pește, gătite după rețete întâlnite doar în satele Deltei.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.