Câți ruși au intrat în România anul acesta, față de 2021, în contextul războiului din Ucraina

Control Frontiera
Shutterstock

Peste 9,6 milioane de cetățeni străini au intrat în România în primele nouă luni ale acestui an, arată datele publicate de Institutul Național de Statistică.

Cei mai mulți au fost ucrainenii, forțați să își părăsească țara din cauza războiului (26,47% - 2.543.045), urmați de cetățenii din Republica Moldova (20,92% - 2.009.893).

Pe locul trei sunt bulgarii (11,86% - 1.139.097), urmați de unguri (6,76% - aproape 650.000) și turci (5,62% - 539.826).

De la începutul anului și până la finalul lunii septembrie, în România au intrat 33.179 de cetățeni ruși. Dintre aceștia, peste 20.000 au trecut granița la noi în țară în prima jumătate a acestui an.

Rușii reprezintă doar 0,35% din totalul cetățenilor străini care ne-au trecut granițele în primele nouă luni ale acestui an.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Numărul cetățenilor ruși care au intrat în România în perioada ianuarie-septembrie 2022 este în scădere față de anul trecut, când în primele nouă luni peste 45.000 de persoane din Federația Rusă au sosit la noi în țară.

Este important de precizat că România a închis spațiul aerian pentru toate avioanele rusești la finalul lunii februarie, după ce Rusia a invadat Ucraina.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Bookfest 2024: Ficțiunea și poveștile pentru copii au fost vedetele târgului de carte
Bookfest 2024: Ficțiunea și poveștile pentru copii au fost vedetele târgului de carte

A fost un weekend plin pentru cei care iubesc să citească și au ajuns la Bookfest, unul dintre cele mai mari târguri de carte de la noi, organizat în Capitală.  

Peste 60.000 de turiști au ajuns pe litoral în primul weekend din iunie. Ce prețuri i-au întâmpinat la malul mării
Peste 60.000 de turiști au ajuns pe litoral în primul weekend din iunie. Ce prețuri i-au întâmpinat la malul mării

Peste 60.000 de turiști s-au bucurat în acest weekend de vremea bună de pe litoral, mai mulți ca anul trecut în primul weekend din iunie.

Un bărbat din Vaslui a încercat să verifice o butelie plină de gaz folosind flacăra deschisă. Ce a urmat
Un bărbat din Vaslui a încercat să verifice o butelie plină de gaz folosind flacăra deschisă. Ce a urmat

Un bărbat în vârstă de 43 de ani a fost rănit, duminică, într-o explozie urmată de incendiu, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.