Cardul de sănătate în 2024. Cât timp mai sunt valabile cele „expirate”

card european de sanatate
Shutterstock

Cardul de sănătate a fost introdus în 2013 și inițial avea o valabilitate de cinci ani de la data emiterii, însă ulterior au fost făcute modificări în ceea ce privește termenul de valabilitate.

În prezent, toate persoanele asigurate la Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) primesc un card de sănătate, însă nu toți posesorii sunt conștienți de data expirării acestuia și de ce trebuie să facă în acest caz.

Ce este cardul de sănătate și ce informații conține

Cardul național de sănătate este un instrument vital în sistemul medical românesc, conceput pentru a asigura transparența și eficiența utilizării fondurilor în cadrul asigurărilor sociale de sănătate.

Acest card este esențial pentru accesul la servicii medicale decontate de către sistemul de asigurări sociale de sănătate.

Cardul este emis pentru cei care au împlinit vârsta de 18 ani și pentru cei care devin asigurați ulterior emiterii inițiale a cardurilor.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Copiii și adolescenții sub 18 ani beneficiază de asistență medicală gratuită conform legii.

Procedura de primire a cardului este simplă: acesta este trimis titularilor prin poștă, iar angajații poștei trebuie să-l livreze personal, solicitând semnătura și prezentarea unui act de identitate. Dacă titularul dorește ca altcineva să primească cardul în locul său, este necesară o împuternicire.

Pe site-ul CNAS se poate verifica dacă o persoană are sau nu emis card de sănătate, astfel încât asigurații pot beneficia de serviciile de bază și fără prezentarea cardului fizic.

Cardul de sănătate conține informații esențiale, precum numele, data nașterii, termenul de valabilitate, codul unic de identificare și numărul de identificare. Informații medicale suplimentare pot fi adăugate la cerere de către medicul de familie.

Activarea cardului se poate face la cabinetul medicului de familie, iar utilizarea este simplă: persoana asigurată îl prezintă la furnizorii de servicii medicale sau farmaceutice, care îl introduc într-un aparat special și solicită introducerea codului PIN ales de posesor.

Astfel, serviciile pot fi decontate din fondurile asigurărilor sociale de sănătate.

Cardurile de sănătate în 2024

Odată cu pandemia de Covid-19, Guvernul a decis să prelungească cardurile de sănătate cu 7 ani. pentru că multe dintre ele expirau în 2021.

De asemenea, pentru cei care au primit carduri de sănătate până la 31 decembrie 2014, valabilitatea acestora a fost extinsă la șapte ani de la data rescrierii lor.

Pe cardul de sănătate sunt înregistrate informații precum numele, prenumele și codul numeric personal al asiguratului, codul unic de identificare în sistemul de asigurări sociale de sănătate și numărul de identificare al cardului național.

Cardurile de sănătate sunt emise de Casa Națională de Asigurări de Sănătate și se tipăresc automat pentru persoanele care împlinesc vârsta de 18 ani și/sau cele care dobândesc calitatea de asigurat. Furnizorii de servicii medicale au obligația să caute beneficiarii de două ori la domiciliu și să le înmâneze cardurile numai pe bază de semnătură și act de identitate.

Valabilitatea cardurilor de sănătate

Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a anunțat că valabilitatea cardurilor naționale de sănătate emise până la 31 iulie 2018 a fost prelungită de la 5 la 7 ani prin Hotărârea de Guvern nr. 458 din 28 iunie 2018.

Este important de menționat că aceste carduri sunt recunoscute ca fiind valabile de către Platforma Informatică a Asigurărilor de Sănătate timp de doi ani după data de expirare a valabilității inscriptionate pe suprafața din material plastic, deoarece certificatele digitale înscrise în cipurile electronice au o valabilitate de 7 ani. Pentru cardurile emise anterior datei de 31 decembrie 2012, termenul de valabilitate este 31 decembrie 2019.

De asemenea, cardurile naționale de sănătate noi, emise începând cu data de 1 august 2018, au de la început o durată de valabilitate de șapte ani, conform aceleiași Hotărâri de Guvern.

Prelungirea valabilității cardurilor naționale de sănătate de la cinci la șapte ani se realizează automat în Platforma Informatică a Asigurărilor de Sănătate.

Furnizorii de servicii medicale și asigurații pot utiliza fără probleme cardurile naționale de sănătate a căror valabilitate inscriptionată pe document a expirat, deoarece sistemul informatic recunoaște documentul.

Cum schimbi cardul de sănătate în 2024

Durata de valabilitate a cardului național de sănătate este de 7 ani, cu o excepție pentru cardurile emise înainte de 31 decembrie 2014, ale căror valabilitate a fost prelungită automat cu încă 7 ani în sistemul informatic.

Prin urmare, cardurile de sănătate emise în 2013 sunt valabile până în 2027, în timp ce cele emise în 2014 sunt valabile până în 2028.

Toate celelalte carduri emise după 31 decembrie 2014 au o valabilitate de 7 ani. De exemplu, un card de sănătate emis în ianuarie 2015 este valabil până în ianuarie 2022.

Dacă trebuie să îți schimbi cardul de sănătate în 2024, fie că l-ai pierdut, ți-a fost furat sau ți-ai schimbat numele, atunci trebuie să știi că un nou card se eliberează în baza următoarelor documente:

· Cerere tip (o găsești AICI)

· Copie a actului de identitate

· Dovada plății contravalorii cardului duplicat (15,26 lei), poată fi achitată la casieria CASM

· Declarație împuternicire în cazul în care posesorul este în imposibilitate de a se deplasa;

Documentele necesare pentru un nou card pot fi transmise și prin poștă electronică către casa de asigurări de sănătate.

Dacă ți-a expirat cardul, trebuie să mergi la medicul de familie pentru a îi prelungi perioada de valabilitate.

Rescrierea noului card se face automat când medicul de familie introduce cardul în cititor, iar sistemul prelungește automat perioada de valabilitate a cardului.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Un bărbat din Vaslui a încercat să verifice o butelie plină de gaz folosind flacăra deschisă. Ce a urmat
Un bărbat din Vaslui a încercat să verifice o butelie plină de gaz folosind flacăra deschisă. Ce a urmat

Un bărbat în vârstă de 43 de ani a fost rănit, duminică, într-o explozie urmată de incendiu, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui.

Cele două minuni făcute de Carlo Acutis, „influencerul Lui Dumnezeu”. El este primul sfânt din generaţia milenialilor
Cele două minuni făcute de Carlo Acutis, „influencerul Lui Dumnezeu”. El este primul sfânt din generaţia milenialilor

Carlo Acutis este un adolescent care a murit de leucemie în 2006, la vârsta de doar 15 ani.    

Ce a pățit o octogenară care s-a căsătorit cu un bărbat mai tânăr decât ea cu 47 de ani. „Nu m-am așteptat niciodată”
Ce a pățit o octogenară care s-a căsătorit cu un bărbat mai tânăr decât ea cu 47 de ani. „Nu m-am așteptat niciodată”

Iris Jones, o femeie în vârstă de 84 de ani, a vorbit deschis despre capcanele întâlnirilor online, după ce s-a căsătorit cu un bărbat mai tânăr decât ea cu 47 de ani.  

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.