Barbaria nu a luat sfârșit în Bistrița. Încă un cadavru de cal a fost găsit în pădure

×
Codul embed a fost copiat

Barbaria nu a luat sfârșit în județul Bistrița, unde autoritățile au descoperit, pentru a doua oară, cadavrul unui cal dus în pădure ca momeală pentru urși.

Poliția a declanșat o nouă anchetă privind o posibilă rețea de braconaj. Un dosar pentru fapte similare, deschis în septembrie, nu a fost încă finalizat. Atunci, doi indivizi au fost filmați în vreme ce târau un animal în agonie, ca să-l dea pradă sălbăticiunilor și să le aducă, astfel, în bătaia puștii.

Autoritățile au intrat în alertă în urmă cu două zile, când fotografiile ce arătau leșul au fost făcute publice. La locul indicat, pe raza localității Telciu, au fost trimiși reprezentanți ai Prefecturii, Direcţiei Sanitar Veterinare, Poliţiei şi Gărzii Forestiere.

Sever Mureșan, primar Telciu: „Se vedea că e început de animale sălbatice. A mai fost un caz anul trecut, urât. Este sub orice critică.”

Echipajele nu au putut ajunge acolo în seara respectivă și, peste noapte, cadavrul animalului a fost mutat câțiva kilometri la granița cu județul Maramureș, semn că cei capabili de o asemenea cruzime se tem să nu fie prinși.

Citește și
lei
Șaisprezece lei au fost uciși de braconieri. Ce orori făceau cu corpurile animalelor VIDEO
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Stelian Dolha, prefect Bistrița-Năsăud: „Era mutat. Se vedea foarte clar de lângă cabana respectivă de vânătoare. A fost dus la limita dintre cele două județe. Pe acest fond se pare că se comit foarte multe ilegalități."

Romulus Biță, director DSV Bistrița-Năsăud: „Nu am găsit cip. Probabil este neidentificat. Nu se știe deocamdată cui aparține cabalina."

Vasile Monița, șef district Ocolul Silvic Romuli: „Era o practică pentru momeli la urs, lup. Este interzisă vânătoarea în acest moment."

Și în septembrie, anul trecut, în aceeași zonă, doi bărbați, un paznic de vânătoare și un angajat al fondului cinegetic, au fost filmați în timp ce duceau în pădure un cal grav rănit, pentru a-l folosi ca momeală pentru vânătoarea ilegală.

Întâmplarea a stârnit multă vâlvă, iar anchetatorii au identificat patru indivizi, suspectați de braconaj și schingiuirea animalelor. Dosarul nu a fost încă trimis în instanță, iar pe fondul de vânătoare ororile continuă.

Administratorul fondului cinegetic refuză să comenteze situația, în vreme ce localnicii se plâng că sălbăticiunile ademenite cu carne proaspătă, coboară în curțile lor și le atacă animalele.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Pui de zimbru prins într-o capcană pusă de braconieri în Munții Țarcu. Ce a urmat
Pui de zimbru prins într-o capcană pusă de braconieri în Munții Țarcu. Ce a urmat

Un pui de zimbru a fost salvat de jandarmi din capcana pusă de braconieri, în Munții Țarcu.

Șaisprezece lei au fost uciși de braconieri. Ce orori făceau cu corpurile animalelor VIDEO
Șaisprezece lei au fost uciși de braconieri. Ce orori făceau cu corpurile animalelor VIDEO

Braconierii au ucis 16 lei dintr-un centru din Africa de Sud hrănindu-i cu pui de găină otrăviți.

Peşte foarte rar, găsit măcelărit pe malul Dunării.
Peşte foarte rar, găsit măcelărit pe malul Dunării. "Comoara" pe care au căutat-o braconierii în interiorul lui

Câţiva pescari au găsit pe malul Dunării, la Galaţi, un morun de aproape doi metri, mort.

Tone de peşte, confiscate de poliţie. Braconierii au fost urmăriţi cu elicopterul
Tone de peşte, confiscate de poliţie. Braconierii au fost urmăriţi cu elicopterul

Mai bine de două tone de pește au fost confiscate de autorități în urma unei acțiuni în Delta Dunării.

Recomandări
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu

La trei zile de la alegerile locale din 9 iunie încă se numără voturi, după ce președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a interzis - până la obținerea datelor finale - orice întrerupere a procesului de verificare și centralizare.  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Motivul pentru care INS nu a mai putut anunța azi statisticile legate de salariul mediu pe economie pentru luna aprilie
Motivul pentru care INS nu a mai putut anunța azi statisticile legate de salariul mediu pe economie pentru luna aprilie

Astăzi, 12 iunie, Institutul Național de Statistică ar fi trebuit să anunțe, conform calendarului oficial, statistica legată de starea și de evoluția salariului mediu pe economie la nivelul lunii aprilie. Ieri INS a anunțat că amână datele.