Bancul despre Lenin spus de un deputat PNL la un eveniment organizat la Washington. VIDEO

Ben Oni Ardelean
presshub / youtube

Deputatul PNL Ben-Oni Ardelean le-a spus americanilor un banc cu Lenin, într-un discurs ținut la un eveniment organizat de Ambasada României la Washington DC pe 12 iulie,pentru a marca 25 de ani de parteneriat strategic SUA - România.  

Din partea română, cei care au adresat câteva cuvinte în cadrul evenimentului organizat la Capitoliu au fost Ben-Oni Ardelean (PNL), vicepreședintele Comisiei de politică externă a Camerei Deputaților, și Ana Cătăuță (PSD), vicepreședinte al Grupului PRO-America în Camera Deputaţilor, potrivit PressHUB.

Deputatul liberal a ținut un discurs de trei minute, dar jumătate din timp l-a rezervat pentru un banc cu Lenin.

„Când Lenin a murit, a fost pus într-un sicriu, într-un sicriu de sticlă. Și stăteau oamenii la coadă să îl vadă. Și era un credincios acolo, care stătea la coadă. Cum a ajuns lângă sicriu, s-a adresat soldatului rus: "Tovarășe, pot să îi zic tovarășului Lenin ceva?","Nu, căci este mort". S-a pus din nou la coadă, a ajuns din nou și s-a adresat din nou soldatului: "Pot să îi zic ceva tovarășului Lenin?", "Nu, este mort". Așa că s-a așezat din nou la coadă. A venit la soldat și a spus: "Tovarășe, pot să îi zic tovarășului Lenin ceva?", "Nu, este mort, este mort, este mort!" Și credinciosul a spus: "Știu, dar îmi place cum o spui"”, a fost bancul spus de Ben Oni Ardelean celor prezențiu la Capitoliul.

Vedeți VIDEO cu bancul spus de Ben-Oni Ardelean pe PressHUB.ro.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Bookfest 2024: Ficțiunea și poveștile pentru copii au fost vedetele târgului de carte
Bookfest 2024: Ficțiunea și poveștile pentru copii au fost vedetele târgului de carte

A fost un weekend plin pentru cei care iubesc să citească și au ajuns la Bookfest, unul dintre cele mai mari târguri de carte de la noi, organizat în Capitală.  

Peste 60.000 de turiști au ajuns pe litoral în primul weekend din iunie. Ce prețuri i-au întâmpinat la malul mării
Peste 60.000 de turiști au ajuns pe litoral în primul weekend din iunie. Ce prețuri i-au întâmpinat la malul mării

Peste 60.000 de turiști s-au bucurat în acest weekend de vremea bună de pe litoral, mai mulți ca anul trecut în primul weekend din iunie.

Un bărbat din Vaslui a încercat să verifice o butelie plină de gaz folosind flacăra deschisă. Ce a urmat
Un bărbat din Vaslui a încercat să verifice o butelie plină de gaz folosind flacăra deschisă. Ce a urmat

Un bărbat în vârstă de 43 de ani a fost rănit, duminică, într-o explozie urmată de incendiu, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.