Avenul de sub Vârful Grind, cea mai adâcă peșteră din România, a fost explorată până la 800 de metri adâncime

×
Codul embed a fost copiat

Cea mai adâncă peșteră din România, Avenul de sub Vârful Grind, din Piatra Craiului, a fost explorată de speologi până la 800 de metri adâncime.

Dar, punctul terminus al peșterii ar putea fi mult mai departe, cred cercetătorii.

Noul record de adâncime a fost stabilit în timpul unei tabere de explorare la care au participat 46 de speologi din România, dar și din Ungaria, Grecia, Ucraina și Germania.

Totul a fost posibil după ce un scafandru a intrat pe galeria inundată și a instalat un sistem pentru evacuarea apei.

Astfel, au putut fi lărgite pasajele din stâncă, ce împiedicau înaintarea speologilor.

Citește și
Mark Dickey
Exploratorul american rămas captiv într-una dintre cele mai adânci peşteri din Turcia a fost salvat | VIDEO
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

A doua cea mai adâncă peșteră din țară, care coboară până la 635 de metri, este situată în Parcul Natural Apuseni, iar potențialul este de 1.200 de metri, spun speologii.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Un bazin misterios, „plin de lapte” și neatins de oameni, a fost descoperit într-o peșteră aflată la 700 de metri sub pământ
Un bazin misterios, „plin de lapte” și neatins de oameni, a fost descoperit într-o peșteră aflată la 700 de metri sub pământ

Oamenii de știință sunt entuziasmați după ce un misterios „bazin de lapte" a fost descoperită în adâncurile unei peșteri subterane aflate la aproximativ 700 de metri sub pământ, scrie The Mirror.

Exploratorul american rămas captiv într-una dintre cele mai adânci peşteri din Turcia a fost salvat | VIDEO
Exploratorul american rămas captiv într-una dintre cele mai adânci peşteri din Turcia a fost salvat | VIDEO

Un cetăţean american, blocat de mai bine de o săptămână în a treia cea mai adâncă peşteră din Turcia, a fost scos în siguranţă, spun salvatorii.  

Ce se întâmplă cu exploratorul american care a rămas blocat la 1.000 de metri adâncime într-o peșteră din Turcia
Ce se întâmplă cu exploratorul american care a rămas blocat la 1.000 de metri adâncime într-o peșteră din Turcia

Un cercetător american care a rămas blocat la peste 1.000 de metri sub pământ în sudul Turciei a fost mutat mai aproape de suprafaţă şi se aşteaptă să fie salvat până marţi dimineaţă, au anunţat echipele de salvare.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă