Atmosferă de sărbătoare pe vreme de primăvară. Zeci de turiști au „dat porcul pentru pește” la restaurantele de pe litoral

×
Codul embed a fost copiat

Pe litoral a fost o zi superbă de vacanță, numai bună pentru o plimbare lungă și o masă de pește.  

Cum abia marți s-au deschis cherhanalele, cine nu și-a făcut rezervare a așteptat ceva până s-a eliberat o masă.

Borșul de pește, salata de icre și rapănele pe plita încinsă au fost cele mai comandate preparate după zilele în care cei mai mulți dintre turiști au mâncat fripturi de porc, sarmale și salate sățioase cu maioneză.

Sărbătorile sunt abia la început și vor urma și alte mese bogate în calorii, așadar nu e o mirare că pe litoral cherhanalele s-au umplut instantaneu.

Otilia Ropotan, bucătar: „Astăzi am pregătit 200 de litri de borș. E pește mixt combinat din Marea Neagră și din Dunăre, stavrid, guvid și crap”.

Citește și
masa calda
Masă caldă pentru persoane nevoiașe din Timișoara. Valentin merge în papuci de casă pentru că nimeni nu îl angajează
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Sorin Rusu, bucătar: „Avem un chefal care va fi pregătit la saramură, un biban, midii pe plită. Lumea în perioada asta s-a cam încărcat cu mâncăruri grele din porc și acum se îndreaptă puțin spre mâncarea asta mai sănătoasă. 99% sunt produse de Marea Neagră, totul proaspăt”.

Bărbat: „Vrem să mâncăm cumva mai ușor, că ne-am îmbuibat cu sarmale fripturi și de astea”.

Bărbat: „E o tradiție pentru noi, venim iarna la pește”.

Ramona Dănilă, manager restaurant pescăresc: „Avem atmosferă de Crăciun, vreme de primăvară și multe rezervări. E cald, e frumos de ce nu”.

Cel mai comandat preparat este platoul pescăresc. Este potrivit pentru 2-3 persoane și costă în jur de 150 de lei. Conține midii pane, icre de știucă, hamsii prăjite, dar și rapăne pe plită.

Soarele blând și briza caldă au făcut ca locurile de pe terase să fie cele mai râvnite.

Ca primăvara, ca în ziua de Paști. E frumos. Am mâncat crap, saramură, să mai facem o schimbare. // Mâncare super bună”.

Matei Datcu, manager restaurant pescăresc: „A venit multă lume, e o zi super bună”.

Reporter: Cu ce îi așteptați pe turiști?

Matei Datcu, manager restaurant pescăresc: „Ciorbă, aperitive, pește pe plită”.

Reporter: Ce se prinde în această perioadă?

Matei Datcu, manager restaurant pescăresc: „Acuma calcan, am prins și câteva rândunici de mare, guvide și hanus”.

Cherhanalele râmân deschise în perioada Revelionului, când prin tradiție se mănâncă pește.

Mai mult decât atât, vremea se anunță frumoasă în continuare pe litoral.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Prinţul George, prinţesa Charlotte şi prinţul Louis apar zâmbitori într-o fotografie. Ce mesaj au transmis de sărbători
Prinţul George, prinţesa Charlotte şi prinţul Louis apar zâmbitori într-o fotografie. Ce mesaj au transmis de sărbători

Prinţul George, prinţesa Charlotte şi prinţul Louis ai Marii Britanii apar zâmbitori într-o fotografie alb-negru postată pe X (fostul Twitter) de William şi Kate, prinţul şi prinţesa de Wales.

 

Masă caldă pentru persoane nevoiașe din Timișoara. Valentin merge în papuci de casă pentru că nimeni nu îl angajează
Masă caldă pentru persoane nevoiașe din Timișoara. Valentin merge în papuci de casă pentru că nimeni nu îl angajează

Moș Crăciun a ajuns luni și la cei sărmani, pentru care o masă caldă de sărbători era o dorință greu de îndeplinit.  

Bucurie de nedescris pentru copiii la care a venit Moș Crăciun: ”Mereu mi-am dorit asta!”
Bucurie de nedescris pentru copiii la care a venit Moș Crăciun: ”Mereu mi-am dorit asta!”

Ne bucurăm cu toții de cea mai mare dintre sărbători, cea a nașterii lui Hristos și prin el a miliarde de creștini din întreagă lume.  

Sute de români petrec Crăciunul în aeroport sau pe drumuri după ce Lufthansa a anulat zeci de zboruri fără nicio explicație
Sute de români petrec Crăciunul în aeroport sau pe drumuri după ce Lufthansa a anulat zeci de zboruri fără nicio explicație

Câteva sute de români din Germania care veneau acasă de sărbători își petrec Crăciunul în aeroport sau pe drumuri, după ce compania Lufthansa a anulat zeci de zboruri, cel mai probabil din lipsă de personal.

 

Sfaturi prețioase ale nutriționiștilor pentru masa de sărbători: cum să nu-ți pice greu alimentele
Sfaturi prețioase ale nutriționiștilor pentru masa de sărbători: cum să nu-ți pice greu alimentele

Mesele de sărbători nu sunt doar o ocazie de a petrece timp de calitate cu cei dragi, ci reprezintă și o adevărată explozie de gusturi și delicii.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.