Artiștii celebri care vor urca pe scenă la UNTOLD 2021. Festivalul începe în mai puțin de o lună

×
Codul embed a fost copiat

Peste 200 de artiști din toată lumea vor concerta la UNTOLD, anunță organizatorii. Festivalul începe în mai puțin de o lună, la Cluj-Napoca.

David Guetta și Martin Garrix revin pe scenă și promit, așa cum ne-au obișnuit, spectacole electrizante. Iar alți artiști urcă în premieră pe scena UNTOLD.

La festival au acces cei vaccinați, cei care au trecut prin boală ori prezintă un test Covid negativ.

Hituri precum „Show Me Love”, „Summer of You” sau „Stronger” se vor auzi pentru prima oară pe Cluj Arena. Olandezul Sam Feldt vine în premieră, în această toamnă, la UNTOLD. A mai fost însa în România, la Neversea. A început să cunoască succesul în 2015, odată cu lansarea unui cover după „Show Me Love”, piesa cântăreţei Robyn. A debutat pe locul 4 în UK Singles Chart și a devenit rapid un hit global. A urmat „Summer Of You”, single recompensat cu Discul de Platină. A fost luni la rând cea mai difuzată piesă la posturile de radio din Olanda și nu numai.

Tot pe scena principală a celui mai așteptat festival din Europa vor răsuna și piese de la Ofenbach, duo-ul francez care iubește România și este dornic să revină la UNTOLD.

Citește și
lost frequencies
Lost Frequencies ajunge din nou în România, pe Cluj Arena. Mesajul său pentru fanii UNTOLD
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

 

Fedde le Grand, Paul van Dyk, Danny Avila, Tujamo sau Vintage Culture completează lista de DJ-i alături de David Guetta, Martin Garrix, Dimitri Vegas&Like Mike, Steve Aoki, Alok, Afrojack, DJ Snake, Lost Frequencies, Benny Benassi , The Script, Parov Stelar și rapper-ul american TYGA.

Trupele românești Subcarpați și Vama vor urca de asemenea pe scena principală a festivalului. În acest an, în line-up-ul UNTOLD se regăsesc aproape 100 de artiști și trupe din țara noastră.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Caravana mobilă de donare de sânge, Blood Network, a ajuns la Târgu Mureș. Zeci de tineri au primit un bilet la Untold
Caravana mobilă de donare de sânge, Blood Network, a ajuns la Târgu Mureș. Zeci de tineri au primit un bilet la Untold

Caravana mobilă de donare de sânge, Blood Network, s-a oprit în parcul orașului Târgu Mureș.

Lost Frequencies ajunge din nou în România, pe Cluj Arena. Mesajul său pentru fanii UNTOLD
Lost Frequencies ajunge din nou în România, pe Cluj Arena. Mesajul său pentru fanii UNTOLD

Spui Lost Frequencies și prima imagine care îți vine în minte e a unui tip care zâmbește mereu, iar primul lucru la care te gândești e: "Reality", Are U With Me" și amintirile alea faine de la festivalul la care ai ajuns acum doi ani.

Litoralul românesc e ca un furnicar: „Chiar ne place că e multă lume. Apă, bere, hamsie”
Litoralul românesc e ca un furnicar: „Chiar ne place că e multă lume. Apă, bere, hamsie”

Peste 150.000 de turiști sunt în acest sfârșit de săptămână pe litoral, anunță hotelierii.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.