Aproape 800 de cadre medicale au ajuns pe Vârful Omu și au stabilit un Record Mondial Guiness

Expeditie pe vf Omu

Aproape 800 de cadre medicale de la o clinică privată au ajuns în Guiness Records după ce au urcat pe vârful Omu din munții Bucegi și au realizat cea mai mare imagine a unui cromozom uman.  

Cea mai mare expediție medicală cu destinația Vârful Omu (2507 m), a avut loc duminică, 10 iunie, și a marcat un record mondial omologat de Guinness World Records. Aproape 800 de medici, asistenți, psihologi, farmaciști, infirmieri și alți membri ai personalului medical și auxiliar au escaladat al 11-lea vârf ca înălțime din România, sub conducerea unor ghizi montani cu experiență recunoscută, coordonați de alpinistul David Neacșu. Evenimentul a fost gândit ca un exercițiu de sănătate colectivă, nicidecum o competiție, toți participanții la expediție fiind considerați învingători.

Expeditie pe vf Omu

”Pe stânca de pe Vârful Omu, lângă cabana de piatră cea mai veche din România, la peste 2500 de metri altitudine, colegii noștri au scris istorie. Totul a început de la forța unei idei: cum ar fi dacă am organiza prima expediție medicală pe munte. S-a dovedit că niciun vis nu este prea mare pentru noi și că un număr uluitor de cadre medicale au crezut în el, participarea tuturor fiind una voluntară. Am depășit provocările vremii, am depășit limitele fizice și iată că, împreună, am depășit un record mondial. Curajul, spiritul de echipă și dorința de a reuși au fost ingredientele care ne-au adus la înălțime. Le mulțumim tuturor autorităților implicate pentru că au avut grijă de siguranța noastră, contribuind astfel la acest moment unic”, a declarat Nicolae Marcu, Director de Sănătate și Operațiuni în cadrul clinicii care a organizat evenimentul.

Trei trasee de dificultate diferită

În funcție de nivelul de pregătire, participanții la cea mai mare expediție medicală cu destinația Omu au parcurs trei trasee, cu grade diferite de dificultate, organizați fiind în grupuri de 25 de persoane. Startul traseului ușor a fost de la Cabana Babele, având distanța de 11 km (dus-întors) și o diferență de nivel de 500 m. Traseul intermediar a presupus traversarea Masivului Bucegi de la Cota 2000 până la Vf. Omu – distanță de 22 km (dus-întors) și diferență de altitudine de peste 1000 m. Traseul dificil s-a desfășurat de la Cabana Gura Diham către Vârful Omu prin Valea Cerbului, având o lungime de 17 km (dus-întors) și o diferență de nivel pozitivă de peste 1500 m.

Citește și
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Expeditie pe vf Omu

Un grup de 40 de ghizi profesioniști, oameni cu experiență care au coordonat nenumărate expediții naționale și internaționale, în frunte cu David Neacșu, alpinistul care a condus prima expediție integral românească pe Everest în 2003, a însoțit participanții la expediția medicală pe Vf. Omu. Printre alte nume sonore care au însoțit expediția se numără Horia Colibășanu și Marius Gane, poate cei mai titrați alpiniști români care au escaladat vârfuri de peste 8000 m. De asemenea, pe toată durata expediției, organizatorii au fost în strânsă legătură cu Salvamont România și Jandarmeria Montană pentru o bună desfășurare a evenimentului.

”Am participat la zeci de expediții montane, pe toate continentele, dar aceasta cu siguranță va avea un loc special în inima mea. Dacă anterior am urcat la cele mai înalte altitudini alături de pasionați ai muntelui, de această dată cei mai mulți dintre participanți au cucerit pentru prima dată unul dintre cele mai înalte vârfuri din România. Numărul mare de participanți, lipsa de experiență pe munte a majorității și condițiile meteo schimbătoare, au fost cu siguranță provocări dificile, dar au fost surmontabile. Sunt mândru că am condus cea mai mare expediție medicală pe munte și le sunt recunocător ghizilor și salvamontiștilor care au fost alături de mine în acest demers îndrăzneț”, a adăugat David Neacșu, alpinist și coordonator tehnic al expediției pe Vârful Omu.

Expeditie pe vf Omu

Expediția de pe Vf. Omu a ajuns în Cartea Recordurilor

În ciuda vremii capricioase, ajunși în vârf, 756 de persoane, membrii personalului medical și auxiliar, s-au așezat în forma unui cromozom uman, în culorile drapelului național. Reprezentantul Guiness World Records, Parvin Patel, care a parcurs traseul montan până la Vf. Omu, a omologat recordul pentru cea mai mare imagine a unui cromozom uman. Recordul anterior a fost înregistrat în 2019 și a aparținut unui grup de 415 de persoane din India.

Expeditie pe vf Omu

„Sunt recunoscător că, în numele Guinness World Records, am participat la această experiență oficial uimitoare. Deși distanța, altitudinea și vremea au fost pe alocuri provocatoare, evenimentul s-a dovedit a fi unul de succes, iar participanții remarcabili. Pentru acest record este necesar să fie îndeplinite o serie de condiții, iar voi ați reușit să-l doborâți pe cel inițial formând cea mai mare imagine umană a unui cromozom uman”, a menționat Pravin Patel, reprezentant Guiness World Records, la înmânarea certificatului.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Şaptesprezece pistoale, fără serie şi fără muniţie, găsite într-un camion care încerca să intre în România
Şaptesprezece pistoale, fără serie şi fără muniţie, găsite într-un camion care încerca să intre în România

Şaptesprezece pistoale de calibrul 9 milimetri, fără serie şi fără muniţie, au descoperite într-un camion care încerca să intre în ţară pe la Calafat. Şoferul, cetăţean străin, nu a putut prezenta documente pentru arme şi a fost reţinut.

VOYO ți-a pregătit trei filme de excepție. Intră acum în cont și află ce poți viziona săptămâna aceasta
VOYO ți-a pregătit trei filme de excepție. Intră acum în cont și află ce poți viziona săptămâna aceasta

Trei filme de excepție sunt săptămâna aceasta disponibile pe VOYO. Intră chiar acum și urmărește Darkness of Man (2024), Knives Out (2019) și Jexi (2019).

Gheretele de la Aeroportul Otopeni cu sandvișuri de 55 de lei, închise de ANPC. Prețuri colosale, cu jeg inclus
Gheretele de la Aeroportul Otopeni cu sandvișuri de 55 de lei, închise de ANPC. Prețuri colosale, cu jeg inclus

ANPC a închis 11 puncte de lucru și a dat amenzi de peste 367.000 de lei printre gheretele nou-deschise de pe Aeroportul Otopeni, care vindeau sandvișuri cu 55 de lei și merdeneaua cu 20 de lei. În ciuda prețurilor uriașe, acestea erau pline de jeg.  

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă