Apariție inedită pe cerul Germaniei. Fenomenul, văzut și în cel de-al Doilea Război Mondial

Avion Siberia
Pro TV

Un avion de pasageri a fost surprins în momentul în care a lăsat în urmă un curcubeu spectaculos.

Avionul, care zbura deasupra orașului Bamberg, din Germania, a lăsat în urma sa diferite culori. Fenomenul a fost surprins de fotograful german Nick Beyersdorf, în vârstă de 20 de ani, în timp ce se afla în curtea casei sale.

„Este, cu siguranță, cea mai reușită poză pe care am făcut-o în acest an. Nu cred că mai poate fi întrecută Eram în grădină cu mama mea și aveam și camera de fotografiat cu mine”, a spus tânărul.

„Datorită condițiilor atmosferice, s-a produs o dâră care începea de la baza aripilor. Și datorită unghiului în care se afla soarele, acesta reflecta lumina perfect, pentru a crea efectul de curcubeu”, a explicat tânărul, potrivit Daily Mail

Fenomenul a fost observat în timpul unui zbor la mare altitudine, în anii 1920, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Citește și
Fenomenul care a dus la crearea Muntelui Curcubeu - 9
Fenomenul care a dus la crearea Muntelui Curcubeu. Se întâmplă de câteva ori pe an
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Filmul zilei în care Papa și-a luat la revedere de la România. La final a apărut curcubeul
Filmul zilei în care Papa și-a luat la revedere de la România. La final a apărut curcubeul

Cu o plecăciune şi curcubeu în dar, ne luăm şi noi rămas bun, după 3 zile de mare sărbătoare sufletească şi de pace, de la Papa Francisc.

Fenomenul care a dus la crearea Muntelui Curcubeu. Se întâmplă de câteva ori pe an
Fenomenul care a dus la crearea Muntelui Curcubeu. Se întâmplă de câteva ori pe an

Muntele Curcubeu (Vinicunca) se află în Peru, la 5200 metri altituine deasupra nivelului mării. Datorită culorilor sale spectaculoase și vibrante, zona a devenit o atracție turistică populară și una dintre minunile geologice de pe pământ.

Fenomenul neobișnuit care a uimit internetul. Care este explicația
Fenomenul neobișnuit care a uimit internetul. Care este explicația

Un fenomen surprins de un cuplu de americani a impresionat internetul, relatează BBC.

Curcubeu văzut pe cer aproape nouă ore: este un record mondial. VIDEO
Curcubeu văzut pe cer aproape nouă ore: este un record mondial. VIDEO

Profesorii și studenții de la Universitatea de Cultură Chineză din Taipei au fost martorii unui fenomen inedit, săptămâna trecută.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM
România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM

Vijelii și caniculă, așa am putea descrie vremea din ultimele 48 de ore de la noi din țară.