Poliţiştii din Dolj l-au prins pe bărbatul care a evadat din arest. Unde a stat ascuns

×
Codul embed a fost copiat

Poliţiştii din Dolj l-au prins pe bărbatul care a evadat, seara trecută, chiar din sediul unei secţii de poliţie din judeţ. Bărbatul se ascundea în vegetaţie, la doar câteva sute de metri distanţă.

Acum, poliţiştii trebuie să explice cum a reuşit să fugă individul chiar din sediu. Surse din rândul anchetatorilor susţin că oamenii legii se aflau în clădire, dar în altă încăpere când acesta a fugit pe fereastră.

Bărbatul de 57 de ani fusese reţinut 24 de ore, pentru lovire şi alte violente. Localnicii mărturisesc că omul era foarte agresiv şi nu era la primele probleme cu legea.

Maria Stănescu, mamă victimă: ”l-a bătut în părculeț, l-au amenințat că îl omoară, chestii de genul ăsta. A fost și la medicul legist copilul este și acum în proces cu el. Treceam pe partea cealaltă ca nu eram sigură”.

Reţinut într-o încăpere de la parterul sediului de poliţie, individul a reuşit să iasă pe fereastră şi să fugă. Imediat au fost organizate filtre şi căutări în tot judeţul.

Citește și
Nigeria
Închisoarea din care au evadat peste 1.800 de deținuți, după ”un atac armat feroce”
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Acum bărbatul este cercetat şi pentru evadare.

Mihaela Sadoveanu, purtător de cuvânt IPJ Dolj: ”Bărbatul a fost găsit şi prins într-un şanţ cu vegetaţie abundentă, la aproximativ 800 de metri de sediul poliţiei, pe raza comunei Şimnicu de Sus".

Şi poliţiştii sunt vizaţi de o anchetă internă. Superiorii lor verifică modul cum au acţionat, de la reţinerea suspectului şi până când acesta a reuşit să fugă. După ce a fost capturat, bărbatul a fost dus în arest.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Rocco Morabito a fost arestat. Șeful 'Ndrangheta evadase din închisoare în urmă cu doi ani
Rocco Morabito a fost arestat. Șeful 'Ndrangheta evadase din închisoare în urmă cu doi ani

Rocco Morabito, șeful organizaţiei mafiote italiene 'Ndrangheta, a fost arestat, luni, în Brazilia, la doi ani după ce a evadat dintr-o închisoare din Uruguay, informează Deutsche Welle.

Închisoarea din care au evadat peste 1.800 de deținuți, după ”un atac armat feroce”
Închisoarea din care au evadat peste 1.800 de deținuți, după ”un atac armat feroce”

Peste 1.800 de deţinuţi au evadat dintr-o închisoare din sud-estul Nigeriei, în urma unui atac asupra instituției.

Deținutul evadat era condamnat pentru o faptă comisă cu cruzime. Și-a ucis în bătaie iubita
Deținutul evadat era condamnat pentru o faptă comisă cu cruzime. Și-a ucis în bătaie iubita

Deținutul evadat din spital era deosebit de periculos. Bărbatul care a fugit vineri dimineață, dintr-un spital din Craiova, ispășea o condamnare pentru omor. Își ucisese iubita în bătaie.

A fost prins deținutul evadat de la spitalul din Craiova. A coborât pe cearșafuri și s-a ascuns în canal
A fost prins deținutul evadat de la spitalul din Craiova. A coborât pe cearșafuri și s-a ascuns în canal

Autoritățile din Dolj au fost în alertă, vineri. Un deținut condamnat pentru omor a evadat din spitalul judetean Craiova, chiar de sub nasul gardienilor de la închisoare, care îl păzeau. Bărbatul a fost prins după câteva ore.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă