Afacerea „mielul la portbagaj” este în floare, dar poate afecta sănătatea. Cât costă kilogramul de carne în piețe

×
Codul embed a fost copiat

Afacerea „mielul la portbagjl”, adică achiziția mieilor sacrificați în condiții incerte de la necunoscuți, echivalează cu riscuri imense pentru sănătatea publică.

Este avertismentul inspectorilor sanitari, care anchetează deja sutele de așa zise oferte promovate online. Legea îi obligă pe crescători să aibă un medic veterinar, în spațiul de sacrificare, ca să verifice starea animalelor. Altfel, de dragul unei economii, cumpărătorii se pot alege de Paște cu toxiinfecții sau boli parazitare grave.

Mielul viu este între 35 și 40 de lei kilogramul. Carcasa de ied este până-n 50. Ușor negociabil - așa își promovează marfa zeci de crescători care vând fără documente legale. Autoritățile le reamintesc celor tentați să ia mielul direct de la stână, ori „din portbagaj”, că acest tip de comerț nu trece prin niciun control.

Ioan Oleleu, vicepreședinte A.N.S.V.S.A.:Să nu cumpere carne de miel din locuri neautorizate, neînregistrate, de la persoane necunoscute, sau din anumite oferte pe diferite site-uri. Acestea trebuie să prezinte ștampila de controlat sanitar-veterinar”.

Este vorba de omarcă roșie ovală, care arată că animalul a fost evaluat de un veterinar înainte de sacrificare, care a inspectat ulterior și țesuturile. În lipsa acestor dovezi, există riscuri reale de boli transmise de la un animal infectat la om. În țara noastră, cea mai frecventă contaminare este cu chisturi de tenie, care invadează plămânii, rinichii și ficatul.

Citește și
carne de miel
Cât va costa mielul de Paşte. Anunțul făcut de ministrul Agriculturii
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Dr. Laurențiu Tudor, titular Inspecția și Controlul Animalelor:O problemă majoră în ceea ce privește tăierea în locuri neautorizate este transportul. Animalul nu este lăsat la zvântat. Iau direct carnea și organele care sunt calde. Introduse în saci, într-o zonă semiermetică. Dacă traseul este de o oră, o oră și jumătate, deja la suprafața carcasei apare o mâzgă, ceea ce înseamnă că bacteriile au început să se dezvolte”.

În plus, este posibil ca mielul să nu fie vaccinat împotriva antraxului, măsură obligatorie în statul român. Infectarea persoanei care mănâncă pastramă, ori carne la grătar se traduce prin febră, dureri abdominale violente și vărsături cu sânge. Aceste riscuri imense vin la pachet cu o economie de numai cinci-șase lei pe kilogram, față de prețul carcasei de miel și de ied din piețe - între 35 și 45 de lei.

Ionuț Dumitru, măcelar:Respectăm lanțul de frig, bineînțeles. Noi aducem miei din zona Dobrogei, Tulcea, Medgidia. 60% avem randamentul la tăiere, deci 40% din cantitatea lui se pierde”.

În magazin, bucățile de miel au ajuns la 50 de lei. Nu uitați că, acasă, carnea trebuie scoasă din casoleta de plastic, spălată, uscată și ținută în congelator. În frigider rezistă 10 zile. Organele doar cinci.

Există și varianta măcelăriilor turcești, iraniene și arăbești, care au berbecuț pe tot parcursul anului, iar de acum aduc miei tineri. Aceștia, de la furnizori din zona Albei și a Sibiului, costă 65 de lei kilogramul.

Livrat la domiciliu, prețul ajunge la 90 de lei kilogramul, pentru bucăți de carcasă, și sare de 100 la cotlete și carne macră.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Cât au ajuns să coste cumpărăturile de bază pentru Paștele Catolic. Produsele s-au scumpit față de anul trecut
Cât au ajuns să coste cumpărăturile de bază pentru Paștele Catolic. Produsele s-au scumpit față de anul trecut

Se apropie Paștele Catolic, iar sărbătoarea vine și cu o cheltuială serioasă. De la carnea de miel și până la ouă, brânza pentru pască, ori verdețuri, toate costă mai mult față de anul trecut.

Cât va costa mielul de Paşte. Anunțul făcut de ministrul Agriculturii
Cât va costa mielul de Paşte. Anunțul făcut de ministrul Agriculturii

Ministrul Agriculturii Florin Barbu susţine că fermierii vor vinde carnea de miel la un „preţ decent” în perioada sărbătorilor pascale.

 

Fermierii români anunță scumpiri în perioada Paștelui. Cât va costa un kilogram de carne de miel
Fermierii români anunță scumpiri în perioada Paștelui. Cât va costa un kilogram de carne de miel

Fermerii amenință că anul acesta mielul de Paște va fi cu 10% mai scump ca în 2023 și dau vina pe furajele pentru care, la rândul lor, plătesc mai mult.

Copleșiți de vină după mesele de Paște, românii au luat cu asalt sălile de sport. ”Am venit să ard grăsimile!”
Copleșiți de vină după mesele de Paște, românii au luat cu asalt sălile de sport. ”Am venit să ard grăsimile!”

Cei care s-au simțit vinovați că au exagerat cu friptura de miel, ouăle, drobul, pasca și paharele de vin au lăsat cu regret sala de mese, pentru cea de sport. Au încercat să-și reintre în ritm, cu exerciții ușoare și plimbări lungi.  

Ciobanul din Dolj care a înjunghiat mortal un client care voia un miel a fost reținut. Ce s-a întâmplat de fapt între ei
Ciobanul din Dolj care a înjunghiat mortal un client care voia un miel a fost reținut. Ce s-a întâmplat de fapt între ei

Bărbatul care a înjunghiat mortal un altul, sâmbătă, în timpul sacrificării unui miel, a fost reţinut pentru 24 de ore pentru omor, anchetatorii stabilind că fapta ar fi avut loc în urma unui conflict spontan între cei doi.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.