A întins rufele în curte, apoi a ajuns la spital. De ce i s-a oprit inima câteva minute

A întins rufele în curte, apoi a ajuns la spital. De ce i s-a oprit inima câteva minute
iStock

O femeie a povestit drama prin care a trecut, după ce a fost mușcată de o muscă, în propria curte.

Kim Robinson, în vârstă de 25 de ani, a fost la un pas să i se amputeze piciorul, după ce a fost mușcată de o muscă, în timp ce întindea rufele, în curte.

La un moment dat, aceasta a simțit ”o durere înțepătoare” la nivelul gleznei, care a început apoi să o mănânce.

Femeia a fost transportată de urgență la spital, iar medicii au precizat că a fost la un pas de moarte. A făcut septicemie, iar inima femeii se oprise pentru 3 minute, chiar când se afla pe masa de operație. Kim a stat timp de cinci săptămâni în spital, iar acum are nevoie de încă o operație, potrivit The Sun

”Sunt zile în care nici măcar nu pot să merg. Am nevoie de o operație de 12 ore. Dar știind că ”am murit” în timpul operației, acum mă tem și mai tare”, a spus femeia, mamă a 4 copii.

Citește și
Rodrigo Duterte gandac
Momentul în care un gândac uriaș se plimbă pe Rodrigo Duterte. Reacția acestuia. VIDEO
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
O creatură ”desprinsă dintr-un film SF”, surprinsă într-o casă de vacanță
O creatură ”desprinsă dintr-un film SF”, surprinsă într-o casă de vacanță

O insectă bizară a fost observată într-o casă de vacanță din Bali, în timpul unei furtuni puternice.

Momentul în care un gândac uriaș se plimbă pe Rodrigo Duterte. Reacția acestuia. VIDEO
Momentul în care un gândac uriaș se plimbă pe Rodrigo Duterte. Reacția acestuia. VIDEO

Președintele filipinez Rodrigo Duterte a fost vizitat de un gândac, în timpul unui discurs ținut în provincia Bohol.

Credea că a fost mușcat de o insectă, dar medicii au fost nevoiți să îi scoată un ochi. VIDEO
Credea că a fost mușcat de o insectă, dar medicii au fost nevoiți să îi scoată un ochi. VIDEO

Un bărbat care credea că a fost mușcat de o insectă a sfârșit prin a rămâne pe jumătate orb.

Cea mai mare viespe ucigaşă din lume, găsită în China. I se spune
Cea mai mare viespe ucigaşă din lume, găsită în China. I se spune "Godzilla". GALERIE FOTO

Savanţii chinezi au anunţat că au descoperit cea mai mare specie de viespe ucigaşă din lume.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.