11 clădiri din București au fost îmbrăcate în lumină portocalie, de Ziua Mondială de Luptă Împotriva Cancerului

×
Codul embed a fost copiat

De ziua mondială a luptei împotriva cancerului, 11 obiective importante din Capitală au fost îmbrăcate în lumină portocalie pentru a crește gradul de conștientizare asupra bolii.

Acesta a fost al doilea an consecutiv în care au fost transmise mesaje de solidaritate pentru cei aflați în suferință.

Unele dintre cele mai importante obiective din București au fost iluminate în portocaliu timp de trei ore, iar vizitatorii au fost îndemnați să le fotografieze și să le pună pe rețelele de socializare, pentru a le reaminti celor bolnavi că nu trec singuri prin această luptă. Evenimentul a fost organizat de Asociația Magic, care îi ajută pe copiii cu afecțiuni grave, oferindu-le sprijin emoțional și financiar.

Pe lângă prevenție, oamenii ar trebui să conștientizeze că e o boală destul de gravă și să fie alături de acești copii sau bolnavi de cancer, în general. Să le transmită mereu un mesaj că sunt acolo, că sunt alături de ei, că-i susțin și că le dau o mână de ajutor”, a declarat președinta Asociației Magic.

Nu mi se pare nimic mai important într-o luptă decât să știi că ai pe cineva alături. Chiar dacă sunt oameni necunoscuți, simplul fapt că știi că alții se gândesc la tine și înțeleg, într-o mică măsură, prin ceea ce treci, cred că-ți dă încredere”, a transmis fosta scrimeră Ana Maria Brânză.

Citește și
spital timisoara
Pacienții diagnosticați cu cancer de la Clinica de Oncologie din Timișoara, nevoiți să stea în frig, în saloane
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Mesajul inițiatorilor a ajuns și la trecători.

Mi se pare un lucru foarte important în România, să ne testăm, să ne asigurăm că suntem la zi cu toate controalele medicale și că descoperim ceva mai devreme, decât mai târziu”, a spus o persoană.

Mai multe clădiri din lume s-au alăturat Zilei Mondiale a Luptei împotriva Cancerului și au urmat același exemplu. Cancerul este a doua cauză majoră de deces din lume, și principala cauză în rândul copiilor. În fiecare an sunt înregistrate aproximativ 300 de mii de cazuri noi printre minori.

10 milioane de oameni mor, anual, de cancer – mai mult decât de HIV/SIDA, malarie și tuberculoză, la un loc. Organizația Mondială a Sănătății estimează că până în 2035 mai bine de 40% din populația globului se va confrunta cu această boală, la un moment dat în viață. Prin prevenţie, detectarea cancerului în fază incipientă şi tratament, ar putea fi salvate în fiecare an 3,7 milioane de vieţi.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Proiect de lege adoptat: Asiguratul care îngrijeşte un pacient bolnav de cancer beneficiază de concediu şi de indemnizaţie
Proiect de lege adoptat: Asiguratul care îngrijeşte un pacient bolnav de cancer beneficiază de concediu şi de indemnizaţie

Asiguratul care îngrijeşte un pacient bolnav de cancer în vârstă de peste 18 ani beneficiază de concediu şi de indemnizaţie, prevede un proiect de lege adoptat, miercuri, de plenul Camerei Deputaţilor, scrie Agerpres. 

Pacienții diagnosticați cu cancer de la Clinica de Oncologie din Timișoara, nevoiți să stea în frig, în saloane
Pacienții diagnosticați cu cancer de la Clinica de Oncologie din Timișoara, nevoiți să stea în frig, în saloane

Zeci de pacienţi diagnosticaţi cu cancer, internaţi la Clinica de Oncologie a Spitalului Municipal din Timişoara, sunt nevoiţi să stea în frig, la temperaturi de 13-16 grade Celsius.

Recomandări
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu

La trei zile de la alegerile locale din 9 iunie încă se numără voturi, după ce președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a interzis - până la obținerea datelor finale - orice întrerupere a procesului de verificare și centralizare.  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Motivul pentru care INS nu a mai putut anunța azi statisticile legate de salariul mediu pe economie pentru luna aprilie
Motivul pentru care INS nu a mai putut anunța azi statisticile legate de salariul mediu pe economie pentru luna aprilie

Astăzi, 12 iunie, Institutul Național de Statistică ar fi trebuit să anunțe, conform calendarului oficial, statistica legată de starea și de evoluția salariului mediu pe economie la nivelul lunii aprilie. Ieri INS a anunțat că amână datele.